confuzie

Ați construit frumos piramidele matrioșka. Astfel ați ajuns la desfacerile eului (învelit și el în piramida strîn-sorii). Finalul mi-a plăcut mult.

Mă onorează trecerea dumneavoastră și semnul lăsat cu amabilitate (și sinceritate, bineînțeles). Nu știu dacă mi-a ieșit întocmai ce mi-am propus în demersul meu liric, dar mă bucur că mesajul măcar, a fost recepționat bine și că textul a fost citit în cheia corectă.

Ca de obicei, îmi place modul cum realizezi finalul textului. Nu înseamnă că restul ar fi de neglijat.

pînă la ultimele 2 versuri poezia m-a plictisit. are o formă prea prozaică. nu mă refer la structură.

interesantă desfacere a propriului eu și curgerea sa \"ca nisipul într-o clepsidră prea strîmtă\"... O carcasă prea strâmtă este trupul, lumea cu trecut, prezent și viitor la un loc. de la egipteni, la scrijelitul poveștii pe fiecare piramidă construită, la un prezent al actualităților de seară și al sentimentului de claustrofobie până la o proiecție către cei ce voi exclama, poete, \"ce tîmpit și ăsta!\", doar așa pentru că descifrând nu înseamnă neapărat a înțelege :). Un poem bun...

alex

Ecaterina - mă onorează că ți-au plăcut ultimele două versuri, pe ele am și mizat.
George, Alexandru - sînteți cititori atenți și experimentați, semnul lăsat de voi mă face să cred că demersul meu liric nu a fost degeaba.

Am gasit un vers ilustru, generalizant:\"singurul regret este că n-am ținut evidența ocaziilor ratate\" si inca unul pentru care simti cum se ridica perii pe brate \"ura generală plutind ca un hoitar orb deasupra lor\".Mai mult nu indraznesc a comenta pentru ca nu sunt intr-o dispozitie sintetizatoare (ca sa zic asa), dar voi spune mereu ce imi place cu adevarat la un text.

am citit si mi s-a facut un pic frica, nene Anton, de senzatia de frig si de abis din toata poema.
dupa umila mea parere, finalul e ca o mangaiere pe crestetul unui copil confuz-speriat de cea lume larga si intunecata, un contra-balans usor zambind al adultului.
sau poate l-ai scris ca sa nu-mi pierd orice speranta, nu stiu
intr-o dezamorsare de mina anti-personal se naste o personalizare a trairilor fiecaruia, te recunosc genist de oameni simpli din jur
stii desigur si ce-ai riscat de fiecare data: sa fii ranit de explozia-om

uf, nene Anton, e frig a te citesc in seara asta.

Florina - de fiecare dată cînd încep să scriu un poem (nu proză) sînt conștient că-mi asum un risc. De fapt mai multe riscuri. Unul dintre ele ar fi expunerea unor părți din mine în fața cititorilor, așa cum un model se dezbracă în fața clasei de elevi de la școala de artă. Pe de altă parte, eu sînt un optimist prin definiție, de aceea îmi aleg un final care să-mi dea o șansă. Mizez pe autoironie, dar nu toți cititorii sesizează asta. Tu știi foarte bine despre ce vorbesc.
Vasile - Mă surprinde întotdeauna plăcut atunci cînd întîlnesc un cititor atent, care reușește să scoată la iveală, din balastul pe care-l produce mintea mea, versurile care susțin un poem. Înseamnă că ai rezonat cu mine și ce poate fi mai plăcut unui autor față în față cu cititorul?

as reformula lasatul capului pe spate si privitul in sus. e normal ca privitul sa fie tintit in sus.
o jurnalistica nu prea generoasa care e generat de reperele care in ziua de azi nu se mai identifica cu cele dintr-un trecut idilic. ca tot vorbim de faraoni, au avut o perioada prolifica, pana au fost napaditi de razboiae interne, maladii, invazii, lupte interne pt putere. :)

...cam asa credeam ca e: in jur vinatoare de oameni....decenii m-au contrazis!

acum in poema ta simt ca am avut dreptate...si da, iti trebuie un capac mai mare, dar ma bazez ca te vei descurca!

treptele in sus si in jos se pot merge, dar cind trebuie sa le lasi in urma , e greu, ai surprins bine

Ștefan Ciobanu, mă simt onorat de prezența dumneavoastră și de semnul lăsat. Nu, nu e vorba de faraoni în textul acesta. Poate de unele obiceiuri și gesturi perpetuate peste timp (dacă mă pot exprima așa).
Anni - \"capacul\" este una din cheile textului, chiar dacă el nu este atît de încifrat precum pare, mai degrabă o banală elegie, așa cum spun și în subtitlu.

\"Și am stat multă vreme pe gânduri, privind, fără s-o văd, apa râului;

și toată viața mea..., cea fără de necazuri

și cea atâta de otova...

...în dulceața trecutului ei,

mi se prefiră pe dinaintea ochilor în niște luntrii... plutind una după alta, și toate la fel,

...pe firul acelei ape\"