EKErika Eugenia Keller
Verificat@erika-eugenia-keller
dragan keller eugenia erica -craiovaDRAGAN KELLER EUGENIA ERICA
„,,Ține-ți fața spre soare și nu vei vedea o umbră- H. Keller”
Mă numesc Drăgan-Keller Eugenia-Erica, sunt asistent social principal și formator, activă în domeniul social din anul 2003. Mă definesc ca un asistent social cu gândire tehnică și suflet de artist. Am început să scriu din copilărie, fiind premiată la concursuri de compuneri, iar mai târziu la Concursurile Naționale de Poezie…
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Ce frumos e acest poem-confesiune incandescentă despre actul creației și seducția versului. Femeia devine un templu al inspirației, o gazdă a poeților care se nasc și se sting în interiorul ei, asemenea unor lumini de gutui. Limbajul este senzorial, plin de mirosuri, lumini și atingeri, construind o atmosferă de taină și voluptate artistică. Noaptea devine spațiul sacru al conceperii poeziei, iar trupul ... suportul material al cuvântului. Versurile pulsează între erotismul subtil și revelația spirituală a creației. Este o poezie despre dăruire totală, despre frumusețea riscului de a fi locuită de inspirație până la epuizare. As spune chiar poem-vrajă nocturnă în care femeia și poezia devin una. Ea naște cuvinte din lumina lunii și le hrănește cu miros de gutui și pâine caldă. Poeții nu mai sunt oaspeți, ci duhuri care-i locuiesc ființa până la ziuă. Fiecare atingere devine rimă, fiecare respirație este de fapt o invocație a dragostei. Între tăcere și freamăt, trupul devine pergament al revelației. Iar dimineața, poezia rămâne pe piele, ca un legământ între suflet și cuvânt. Da, cu adevarat frumos.
Pe textul:
„poezia se concepe noaptea pe un așternut de lună" de Ottilia Ardeleanu
Recomandat0 suflu
ContextImi permiti sa iti spun pe nume, da?! In primul rand vreau sa iti multumesc că te-ai oprit pe pagina mea de suflet, apoi sa iti multumesc pentru apreciere iar vinovatul pentru poem e tot Marius.El este eroul. Am vrut sa scot in evidenta că importantă este capacitatea de a ne accepta defectele si de a fi echipa, cam acesta este primul secret al relatiei in doi.Mă bucur tare mult că ai rezonat cu ceea ce am simtit. Să mai treci, te rog . Multumesc!
Pe textul:
„Cei care rămân" de Erika Eugenia Keller
0 suflu
ContextMultumesc pentru cum ai rezonat. Ultimele doua poeme sunt ,,netehnicizate'', in pauza de muncă, asa am simtit, asa am scris. Nu ma asteptam sa primesc steluta deoarece le consideram prea simple, fără metafore nebune, fara soc vizual etc. Iti multmesc frumos pentru ca ma accepti asa cum sunt ca fel de a simti.
Pe textul:
„Baladă pe ritm de Rammstein" de Erika Eugenia Keller
0 suflu
ContextAsa este. Ati identificat foarte bine sertarele sufletesti din poezia mea . Am scris-o de ziua mea, seara , tarziu, asa am simtit. Sincer, mă bucur mult că ati surprins tocmai acel echilibru fragil între greutate și grație. Mi se pare că relațiile au ritmul lor, aaasa precum un vals între memorie și alegerea conștientă de a rămâne aproape, chiar și atunci când pasul doare. Poate că în fiecare resemnare rămâne un fir subțire de speranță ca o notă din melodia ,,Brothers in Arms'' (este melodia noastra de cuplu-amuzanta alegere totusi dar reala). Mă bucur că ati auzit și ati inteles si dv valsul elefanților.
Pe textul:
„ziua mea printre elefanți" de Erika Eugenia Keller
0 suflu
ContextPe cerul nopții ... visul se destramă,
Se scutură tăcerile din ram,
Și dorul arde-n piept ca o năframă,
Căzută lin din mâna unui neam.
Se-nfig în mare focuri trecătoare,
Și valul ține-n brațe-un vechi psalm,
O lacrimă se sparge pe hotare,
Iar timpul curge aspru și solemn.
Dar totuși, printre umbre și-nserare,
Se aprinde o lună, albă ca un semn,
Și-n ochii mei, de liniște și sare,
Se strânge cerul într-un singur lemn.
Pe cerul nopții ... stele căzătoare,
Îmi luminează drumul spre destin,
Și chiar de plâng, iubirea nu mă doare,
Ea cade-n mine: foc, dar și alin.
Se scutură tăcerile din ram,
Și dorul arde-n piept ca o năframă,
Căzută lin din mâna unui neam.
Se-nfig în mare focuri trecătoare,
Și valul ține-n brațe-un vechi psalm,
O lacrimă se sparge pe hotare,
Iar timpul curge aspru și solemn.
Dar totuși, printre umbre și-nserare,
Se aprinde o lună, albă ca un semn,
Și-n ochii mei, de liniște și sare,
Se strânge cerul într-un singur lemn.
Pe cerul nopții ... stele căzătoare,
Îmi luminează drumul spre destin,
Și chiar de plâng, iubirea nu mă doare,
Ea cade-n mine: foc, dar și alin.
Pe textul:
„Pe cerul nopții - stele căzătoare" de Ștefan Petrea
0 suflu
ContextDin lămâi acre facem veselie,
le stoarcem toate intr-o poezie,
chiar dacă-i ruginit paharul, știi,
noi bem cu râs și-alungăm vorba tristeții.
Să curgă strofa ca un tulburel,
să cânte versul sprinten, mititel,
iar limonada, dulce și hazlie,
să fie rimă, joc și armonie!
le stoarcem toate intr-o poezie,
chiar dacă-i ruginit paharul, știi,
noi bem cu râs și-alungăm vorba tristeții.
Să curgă strofa ca un tulburel,
să cânte versul sprinten, mititel,
iar limonada, dulce și hazlie,
să fie rimă, joc și armonie!
Pe textul:
„Limonadă ruginie " de Amanda Spulber
0 suflu
ContextPoemul tău, Ottilia, da, are delicatețea unei dimineți marine, unde pescărușul pare să tragă de sfoara cerului pentru a ridica lumina. Răsăritul roz se topește în valuri, cântecul mării se amestecă cu vocile mateloților, iar soarele devine semn de punctuație cosmică, pus „pe i”-ul lumii. Dar dincolo de această frumusețe luminoasă, versurile lasă să se întrevadă neliniștea: ceața gândurilor, răcoarea toamnei, dorul care izgonește. În acest amestec de splendoare și melancolie, poemul capătă profunzime, poemul tău e ca o fereastră deschisă spre larg, dar și spre interiorul sufletului. Felictări!
Pe textul:
„dor cu aripi " de Ottilia Ardeleanu
Recomandat0 suflu
ContextPoemul tău, George, are farmecul lui tocmai prin simplitate și mister. Gestul de „a te întinde pe vârfuri” nu duce spre sărut, ci spre o privire pe furiș, peste umăr, spre „dublul uitat”. E tandru și ciudat deopotrivă, ca o clipă prinsă între apropiere și amintire.
Îndrăznesc o replică:
mă ridic pe călcâi
spre tine –
nu ca să-ți fur privirea –
ci să ating tresărirea
ascunsă sub pielea mâinii tale.
Îndrăznesc o replică:
mă ridic pe călcâi
spre tine –
nu ca să-ți fur privirea –
ci să ating tresărirea
ascunsă sub pielea mâinii tale.
Pe textul:
„aparenta stranietate a unei priviri" de George Pașa
0 suflu
ContextCe simpatică e amintirea dv, domnule Nicolae Tomescu! Parcă vezi scena cu oltencele venite în târg, cum descoperă teatrul nu pentru artă, ci pentru căldură, și totuși ajung să plece acasă cu „baltoane” în papornițe. E hazul simplu, de poveste spusă la un pahar, unde realitatea și bancul se amestecă firesc iar actorul Costel Rădulescu apare aici nu ca un nume solemn de pe afiș, ci ca un om de viață, cu glume, cu bere, cu prieteni și povești. Îl simți cald, jovial, cu glas tunător, mereu gata să înveselească masa. Și e frumos cum se îmbină amintirile proprii cu portretul actorului: de la „Capra calcă piatra...” până la întâlnirile cu marii artiști ai vremii, totul respiră o atmosferă de camaraderie și de teatru trăit cu pasiune. Frumos. Felicitări!
Pe textul:
„Actorul Costel Rădulescu" de nicolae tomescu
0 suflu
ContextTextul dv. are o vervă ludică, un fel de poezie-glumă cu rimă și jocuri de cuvinte „popic = pupic”, „salt = contuzii si, da, l-am citit cu zâmbet poemul acesta, poem care jonglează cu imagini familiare și cu rime neașteptate. Mi-a plăcut tonul ironic și alunecarea spre pamflet, de la popice și glastră până la pipa cu iluzii. Pe alocuri rimele par un pic forțate, dar cred că tocmai acest exces dă savoare textului, ca un spectacol de improvizație lirică. Se citește cu plăcere, mai ales prin energia și libertatea lui.
Pe textul:
„dacă e salt, salt să fie!" de George Pașa
0 suflu
ContextAm citit cu atenție poemul dv și mi s-a părut interesant chiar începutul, acel ,,ppnl-of!", ca un oftat transcris fonetic, prelung, care introduce firesc tonul nostalgic. Mi-a plăcut felul cum ați împletit umorul domestic cu sărăcia dusă cu demnitate și cum jocul copiilor capătă rol de sprijin sufletesc. Finalul, cu dorința de toamnă și de școală, aduce un amestec de speranță și oboseală care rămâne în minte. Plăcut. Revin.
Pe textul:
„p pnl - of! toamna care nu mai vine..." de Miclăuș Silvestru
0 suflu
ContextAm găsit aici un text savuros în care banalul devine pretext pentru o radiografie a relațiilor. Mi-a plăcut cum alunele trec de la zgomotul sec și răspunsul fără drept de apel la mesele lungi de familie, cu fripturi ratate și aforisme improvizate. Finalul, cu spectacolul tandru și chiuveta, reușește să închidă cu aceeași ironie caldă cu care a început. O poezie care se citește cu zâmbet și cu un nod mic de recunoaștere.
Pe textul:
„alunele nu prea pot fi partajate" de Doru Mihail
0 suflu
ContextAm simțit aici o poezie de substanță, unde lacrima nu este doar un reflex fiziologic, ci o punte între interior și exterior. Metafora ochiului care poartă în sine rădăcini, ramuri și înfloriri creează o lume proprie, densă și organică. Versurile, cu spiralările și reluările lor, dau senzația de pulsație, de respirație a textului. Mi-a plăcut mult cum ați surprins fragilitatea (fluturele, lacrima) împreună cu gravitatea cosmică (bolți, crugul ceresc). Este o scriere care solicită recitire și care lasă impresia unei alchimii între corp și spirit, între efemer și vast.
Pe textul:
„Lăcrimare " de Nincu Mircea
0 suflu
ContextPoezia ta, Ottilia, eu vad că respiră un amestec de nostalgie și vitalitate, un fel de jurnal afectiv al anilor de formare. Mi-a plăcut cum memoria personală se țese cu memoria colectivă...de la depănușatul porumbului și culesul viilor până la seratele dansante și fotbalul profesori=studenți. Este aici o energie de generație, prinsă între tehnic (diode, motoare) și poetic (foșnetul frunzelor căzând din abecedar). Întrebarea finală, ,,acum de ce nu mai vii", are o simplitate care răscolește, pentru că toamna devine de fapt vârsta tinereții trecute. Un text confesiv, autentic, care reușește să transmită mai mult decât nostalgie: o dorință de a reînvia intensitatea acelor ani.
Pe textul:
„toamna care nu mai vine" de Ottilia Ardeleanu
0 suflu
ContextVă mulțumesc pentru lectura atentă și pentru modul în care ați surprins în poem dimensiunea inițiatică a bunicii. Observația dumneavoastră despre maturizarea poetică m-a pus pe gânduri și recunosc că simt și eu această evoluție, mai ales aici, pe Agonia, unde dialogul critic și schimbul de perspective m-au ajutat să cresc. Mă bucur că ați citit în frunză și în drumul de colb nu doar nostalgie, ci și semnele unui parcurs care mă poartă mai departe. Vă multumesc!
Pe textul:
„toamna care nu mai vine" de Erika Eugenia Keller
Recomandat0 suflu
ContextAm citit , am recitit, apoi am recitat-o ca sa pricep poezia ta, Bogdan, și am observat imediat cum țese trimiteri din zone foarte diferite: de la J.R.R.Tolkien (Orodruin/ Muntele Osândei), la limbajul birocratic comunist -Comitetul Central (contrastul e comic: o relație intimă, personală, e descrisă ca și cum ar fi o decizie colectivă de partid), până la ironia aforistică ce amintește de Cioran(să faci literatură din suferință, să extragi o „lecție” din absurd). M-a intrigat felul în care obiecte banale precum un garou, un cuțit santoku(cu cele trei virtuti ale lui), un sandwich cu parizer (amintiri din copilărie) …devin simboluri încărcate, puse în contrast cu mituri și ideologii. Dincolo de umor și ironie, poemul ridică o întrebare serioasă: ce mai rămâne din iubire atunci când este filtrată prin premeditare, troc și derizoriu? Tocmai această combinație între cultura generală vastă și cotidianul cel mai trivial face textul atât de viu și de inteligent. Bun si greu.
Pe textul:
„lasă că data viitoare tu o să fii și mai frumoasă, eu o să fiu mult mai pregătit" de Bogdan Geana
Recomandat0 suflu
ContextUn text cu adevărat Magna cum Laude: ședința de toamnă pare deja acreditată cu toate avizele melancoliei. Procesul-verbal al metaforelor e impecabil, iar emoția... standardizat nivel I, cu potențial spre nivel II. Felicitări, citirea lui aduce zâmbet și recunoaștere oficială în registrul sensibilității!
Pe textul:
„Toamna care nu vine" de Doru Mihail
Recomandat0 suflu
ContextCât de delicat este poemul.
Poemul tău construiește imaginea unei toamne absente, transformate în memorie și așteptare, în liniște. Îmi place cum ierbarul simbolizează trecutul stratificat, iar scenele din școală sugerează tensiunea dintre clișeul literar („rochia ruginie”, „fiica anului”) și experiența autentică a copilului care nu găsește cerneala. Iar atmosfera oscilează între frigul neoanelor și căldura supelor bunicii, între foșnetul frunzelor și neliniștea elevilor. Finalul
m -a infuiosat și mai mult, cu paginile goale, lasă deschisă ideea unei toamne mereu amânate, imposibil de fixat în cuvinte. Felicitări!
Poemul tău construiește imaginea unei toamne absente, transformate în memorie și așteptare, în liniște. Îmi place cum ierbarul simbolizează trecutul stratificat, iar scenele din școală sugerează tensiunea dintre clișeul literar („rochia ruginie”, „fiica anului”) și experiența autentică a copilului care nu găsește cerneala. Iar atmosfera oscilează între frigul neoanelor și căldura supelor bunicii, între foșnetul frunzelor și neliniștea elevilor. Finalul
m -a infuiosat și mai mult, cu paginile goale, lasă deschisă ideea unei toamne mereu amânate, imposibil de fixat în cuvinte. Felicitări!
Pe textul:
„toamna care nu vine" de Mara Anton
Recomandat0 suflu
ContextFelicitari, doamna Nuta! Un poem puternic, cu imagini memorabile - locul 3 meritat pe deplin dar mai ales o lectura care lasa urme si te face sa revii la ea.
Pe textul:
„toamna care nu vine" de Nuta Craciun
Recomandat0 suflu
ContextMulțumesc pentru remarcă (observație) și pentru delicatetea cu care ai receptat poemul. Mă bucur că ai remarcat tocmai acele versuri, pentru că acolo am simțit că se strânge esența trăirii: amprentele invizibile pe care le lăsăm unii în alții.Te mai astept.
Pe textul:
„lecția banilor șifonați" de Erika Eugenia Keller
Recomandat0 suflu
Context