Poezie
p pnl - of! toamna care nu mai vine...
Zâmbete printre necazuri
2 min lectură·
Mediu
arbuzar mi-i meseria.
noi trăim doar din ce vând:
fac ce fac - lungesc piftia
și m-abțin... cât pot mai blând.
iată-mă-s: tot în putere
și-s un tată priceput
la copii și la muiere;
zic... s-o știți de la-nceput.
puradeii*mi sunt echipă:
opt ai mei, doi prin vecini,
ultimul - născut în pripă -
în căsuța din... Ciulini.
constatați și voi - ca alții:
printre-ai mei sunt trei bitongi,
stau în gașcă precum șfanții,
ca-n cuvinte-ades... diftongi.
fac abuz de-a mea putere
și-i adun pe toți din drum;
ăla micu-ar vrea să zbiere
când îl spăl... că-i negru... scrum.
anu* ăsta-mi merge bine:
pe harbuji am strâns bani mulți
și-uite-acum... țâncii-s cu mine,
scoatem sâmburii... mărunți.
le pun glasul meu deasupră,
hotărât: nu vreau vrun joc;
le-a picat cerul asupră...
c-am găsit... ac de cojoc.
văd: rânjesc unul la altul,
parcă și-ar vorbi din ochi;
mânc-apoi... ca roți - asfaltul -
sâmburi strâng, în palme - grochi.
„*buzu - bunu, buzu - bunu...”
gângurește cel peltic
aruncându-și biberonu*...
parc-ar fi actorul Pick.
s-a „topit” arbuzu-ndată
ca mâncarea în război;
țâncii se despart deodată
ca-n nevoie un convoi:
cinci și cinci în două grupuri,
iar sugarul... la mijloc...
au toți sâmburii în pumnuri,
pregătiți să intre-n joc.
se țintesc strângând în dește
sâmburași... ca-n gură dinți
și ei strânși - prietenește...
noi... un zâmbet de părinți.
iată că și-n sărăcie
joaca-i partea celor țânci,
iar în caz că e lucie...
vor atinge... vârste-adânci.
de-ar veni odată toamna
să-mi dau țâncii la școlit,
să rămân doar eu cu doamna...
și să uit că-s obosit!!!
02335
0
EK