Poezie
ziua mea printre elefanți
memoria e cea mai grea formă de fidelitate
2 min lectură·
Mediu
stăteam cu Marius la cină
zâmbea la încăpățânarea cartofilor fierți
și la felia de pâine înfiptă în cuțit-
tocmai de ziua mea: cartofi fierți
păreau scene dintr-un teatru absurd
ce se întinde încăpățânat către două decenii
„elefanții nu uită niciodată”,
zice el, calm, apăsat,
jumătate ardelean, jumătate moldovean,
ca și cum ar fi rostit
verdictul unui tribunal conjugal
eu dau replica:
poate de aceea seamănă cu oamenii -
își cară trecutul pe spate
ca pe o catedrală prăbușită,
își amintesc fiecare insultă,
fiecare ploaie care n-a venit la timp.
și tu
ai uitat iar că îmi plac trandafirii galbeni.
îmi scapă apoi o metaforă șuie:
căsnicia e o turmă de elefanți-
îmblânzită doar de obișnuință,
dar gata să sfarme cu colții
orice scânteie de libertate-
Marius râde, dar nu știe
că în mintea mea am văzut deja
elefanți purtând rochii de mireasă,
încercând să traverseze un pod
care se rupe sub greutatea promisiunilor,
și oameni care-și agață amintirile
de colții lor ca de niște cuiere
uitate în deșert
în timp ce el își presară sarea în mâncare
cu aceeași precizie obosită,
eu mă întreb dacă iubirea
nu e doar o dresură reușită-
o memorie colectivă a gesturilor mărunte:
cine strânge masa,
cine tace primul,
cine ridică sprânceana exact la timp
dar în vis,
îmi apar herghelii de elefanți albi
ridicându-se pe două picioare,
dansând un vals lent,
iar pașii lor grei
bat măsura unei melodii
despre acceptare și iertare
atunci înțeleg că, poate,
asemănarea noastră cu elefanții
nu stă în memorie,
ci în felul cum, în ciuda poverii,
alegem mereu să rămânem
în aceeași turmă.
zâmbea la încăpățânarea cartofilor fierți
și la felia de pâine înfiptă în cuțit-
tocmai de ziua mea: cartofi fierți
păreau scene dintr-un teatru absurd
ce se întinde încăpățânat către două decenii
„elefanții nu uită niciodată”,
zice el, calm, apăsat,
jumătate ardelean, jumătate moldovean,
ca și cum ar fi rostit
verdictul unui tribunal conjugal
eu dau replica:
poate de aceea seamănă cu oamenii -
își cară trecutul pe spate
ca pe o catedrală prăbușită,
își amintesc fiecare insultă,
fiecare ploaie care n-a venit la timp.
și tu
ai uitat iar că îmi plac trandafirii galbeni.
îmi scapă apoi o metaforă șuie:
căsnicia e o turmă de elefanți-
îmblânzită doar de obișnuință,
dar gata să sfarme cu colții
orice scânteie de libertate-
Marius râde, dar nu știe
că în mintea mea am văzut deja
elefanți purtând rochii de mireasă,
încercând să traverseze un pod
care se rupe sub greutatea promisiunilor,
și oameni care-și agață amintirile
de colții lor ca de niște cuiere
uitate în deșert
în timp ce el își presară sarea în mâncare
cu aceeași precizie obosită,
eu mă întreb dacă iubirea
nu e doar o dresură reușită-
o memorie colectivă a gesturilor mărunte:
cine strânge masa,
cine tace primul,
cine ridică sprânceana exact la timp
dar în vis,
îmi apar herghelii de elefanți albi
ridicându-se pe două picioare,
dansând un vals lent,
iar pașii lor grei
bat măsura unei melodii
despre acceptare și iertare
atunci înțeleg că, poate,
asemănarea noastră cu elefanții
nu stă în memorie,
ci în felul cum, în ciuda poverii,
alegem mereu să rămânem
în aceeași turmă.
02500
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Erika Eugenia Keller
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 265
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 53
- Actualizat
Cum sa citezi
Erika Eugenia Keller. “ziua mea printre elefanți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/erika-eugenia-keller/poezie/14194510/ziua-mea-printre-elefantiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
THTHTiberiu Hangan✓Îmi place cum juxtapui greutatea trecutului cu momentele de lejeritate – râsul lui Marius, sarea presărată cu „precizie obosită”. E o tensiune între resemnare și speranță, între dresura relației și visul elefanților dansând un vals al iertării. Finalul e deosebit de rezonant: ideea că asemănarea cu elefanții nu stă doar în memorie, ci în alegerea de a rămâne „în aceeași turmă” – o acceptare a imperfecțiunii, a greutății, dar și a loialității.
0
EKAsa este. Ati identificat foarte bine sertarele sufletesti din poezia mea . Am scris-o de ziua mea, seara , tarziu, asa am simtit. Sincer, mă bucur mult că ati surprins tocmai acel echilibru fragil între greutate și grație. Mi se pare că relațiile au ritmul lor, aaasa precum un vals între memorie și alegerea conștientă de a rămâne aproape, chiar și atunci când pasul doare. Poate că în fiecare resemnare rămâne un fir subțire de speranță ca o notă din melodia ,,Brothers in Arms'' (este melodia noastra de cuplu-amuzanta alegere totusi dar reala). Mă bucur că ati auzit și ati inteles si dv valsul elefanților.
0