Poezie
Cei care rămân
melodia noastră e Brothers in Arms și n-avem alt armistițiu decât tăcerea
1 min lectură·
Mediu
am învățat să tac
când se crapă dimineața în genunchi,
să nu sperii lumina care se clatină pe muchia ceștii,
nici zâmbetul tău - acela care miroase a iertare reîncălzită
mi-am lăsat inima la uscat
pe sârma dintre două zile,
și bătea vântul ca o rugăminte
pe care n-o mai poate rosti nimeni
tu râdeai,
și râsul tău cădea în mine
ca o monedă într-o fântână uitată,
unde dorințele nu mai au rost,
dar ecoul lor încă respiră
mă uit la noi cum traversăm iubirea
un deceniu, hop și al doilea deceniu-
ca pe un pod fără balustrade,
și tot ce ne ține e teama de cădere,
nu curajul
iar la capătul drumului,
unde totul se va termina cu o respirație în minus,
ne vom recunoaște după felul
în care am ales să rămânem,
împreună-
nu din slăbiciune,
ci pentru că plecarea ar fi fost prea ușoară.
când se crapă dimineața în genunchi,
să nu sperii lumina care se clatină pe muchia ceștii,
nici zâmbetul tău - acela care miroase a iertare reîncălzită
mi-am lăsat inima la uscat
pe sârma dintre două zile,
și bătea vântul ca o rugăminte
pe care n-o mai poate rosti nimeni
tu râdeai,
și râsul tău cădea în mine
ca o monedă într-o fântână uitată,
unde dorințele nu mai au rost,
dar ecoul lor încă respiră
mă uit la noi cum traversăm iubirea
un deceniu, hop și al doilea deceniu-
ca pe un pod fără balustrade,
și tot ce ne ține e teama de cădere,
nu curajul
iar la capătul drumului,
unde totul se va termina cu o respirație în minus,
ne vom recunoaște după felul
în care am ales să rămânem,
împreună-
nu din slăbiciune,
ci pentru că plecarea ar fi fost prea ușoară.
02441
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Erika Eugenia Keller
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 147
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat