complex B

***
imi place aici, la bunicu... atmosfera, ritm, in pas biografic cu tenta complexului B.

uite si o poezie careia nu prea ai ce sa ii reprosezi. singura sintagma care mie personal nu prea mi-a mangaiat ranile ca restul textului cred ca a fost finalul. imi inchipui ca oamenii ar putea sa se ascunda si in alta parte decat in aparatul de sudura. in orice caz, poezia e foarte precisa. foarte buna. bravo!

poezia asta vibrează și te face să rezonezi cu ea. Apropo de comentariul de mai sus, al lui Rareș, și eu cred ca la final ar fi mai nimerit altceva, nu oameni. Poate chiar îngeri, din nou?

Da, metaforă dintr-un capăt spre mijlocul desăvârșirii, folosești poezia ca pe o spadă cu care despici realitatea în cioburi de oglinzi din care un copil meșterește aripi de înger.

M-ar bucura un alt sfârșit, unde te-ai ascunde, Miluță? într-un joc de-a v-ați ascunselea cu îngerii sau într-o orbire de-o clipă, bunicule, de ar mai merge aparatul...
oricum, e superb, mulțumesc pentru frumusețe! F. Abel

Ma alatur si eu comentariului facut de Ela.
Mi se pare extraordinar ca reusesti sa vezi unde poate fi imbunatatita scrierea, si o faci as zice, perfect.
Un text fara niciun reziduu, foarte curgator, mi-a placut ca se simte ca si cum l-ai spune cu ochii inchisi - are un soi de netezime muzicala in care te afunzi.
Emotia nu ma mai surprinde demult.
Una din poeziile de retinut.

Textul începe ca o poveste: \"(bunicule
dacă pămîntul s-ar prăbuși în cer unde s-ar mai ascunde îngerii?
în oameni miluță
în oameni)\" și se termină grav, ca realitatea cruntă a zilelor noastre: \"(miluță dacă cerul s-ar prăbuși în pămînt
unde s-ar mai ascunde oamenii?
în aparatul tău de sudură
bunicule)\", eu cred că se înnoadă excelent cele două capete, nu mai vorbesc de cursivitatea textului, de faptul că treci prin el ca prin viață!
Foarte frumos și interesant!

Ottilia Ardeleanu

Multumesc tuturor pentru semne si aprecieri. Stiu ca finalul nu e in ton cu textul, am mizat tocmai pe taierea asta brutala. In plus m-am gindit ca ca daca oamenii se ascund in aparatul de sudura, nu o pot face decit sub forma de scintei.
Ela, Cristina, intr-adevar, in ultima perioada, (pre)lucrarea interioara a deveit mai importanta si acord mai mult timp. Sau poate ca lucrurile se asaza in matca lor firesc, odata cu anii. Multumesc frumos, nu ma asteptam la asemnea, reactii, mai ales ca textul a pornit de la melodia din link-ul de ub text. O piesa pentru mine surprinzatoare si-mi pare rau ca nu stiu limba galica sau in ce limba or cinta sa o pot traduce.

textul, deosebite cele dintre paranteze. Un început și un sfîrșit demn de un mare poet. Mi-a făcut deosebită plăcere.
LIM.

foarte reușite in opinia mea primele două strofe.
am citit-o ca pe o poezie de stare, în care rafinamentul constă în simplitate și deschidere.
nu trebuie să fi un cititor cu cine știe ce lecturi poetice ca să te prindă, să-ți spună ceva despre tine însuți, ceea ce pentru mine e un plus.

Victor

un poem excelent, îmi plac mult creațiile care trăiesc, respiră cu adevărat, sunt vii, dureros de vii.
cred că faoarte bun e climaxul acestui poem:
\"complex B supliment de vitamine scoarță de stejar mestecată
ai grijă să n-o înghiți
fiecare om care pleacă mă doare de parcă
mi-ar ieși dinții de lapte\"

De asemenea, finalul vine ca o reveleație, ca o expirație finală, ca un semn al înțelegerii târzii a trecutului.
Felicitări. O stea imaginară de la mine :)

nu mi-a venit sa cred cand am citit finalul, ca e un poem atat de sensibil. cuprins intr-o metafora, penduland cu intelesuri atribuite faptelor si sentimentelor...dintre nepot si bunic...dintre copilarie si viata ajusa in parg,
populat cu detalii de gen: \"dacă aș putea să mă privesc de undeva de sus/să văd cum orașul mă îmbrățișează ca o doică/îmi împodobește gleznele cu lumini/la mîna dreaptă îmi pune o lună plină/să fiu ferit de deochi...trimite catre lumea de luna plina chiar, a copilariei. a fost o incantare, sa citesc.

ne sensibilizează să nu descreștem cu ochii închiși

Si scriu \"scriere\" amabil fiind... ca nu stiu alta denumire/descriere la \"chetia\" ce tocm\'ai am citit-o,...(poate o fabula/personale sau ceva)!
Ideia e senzationala, este o traire care o afli de multe ori(sau o simti) cand e prea tarziu(in amintirii inlacrimate sau regrete)
Dar...eu mai incult asa...nu intzeleg ideia de poezie... si incotro\' se indreapta ea in ideologia asta moderna... unde este versul totusi? unde este poezia? mai exista poezie?!
Un eseu ar fi fost perfect.(un mai mare efect)
Nu sunt in masura sa critic(este doar o parere)
respecte maxime: budurisan

Nu mă simt chiar acum în stare de un comentariu prea elaborat, am vrut doar să-ți zic că mi-a plăcut. Și mi-a plăcut și melodia.

Miriam.

de vreo 5 minute de cand citii textul asta... da\' nu-l gasesc...
nici nu stiu cum si ce sa mai scriu....
is atat de prinsa de miluta si bunicul lui cu sortul de piele de vitel, de durerile alea simple de atunci, si de oamenii care dor atat de tare cand pleaca, ca dintii de lapte, si de ingerii ascunsi in oameni, si de oamenii ascunsi in aparatul de sudura...
din lumea ca un pian dezacordat, un (alt) luptator, da\' nu cu flautul, te saluta!
really great work!
you made my day! :)
p.s. chiar ai mancat mamaliga cu zahar?! :) asta chiar n-am mai auzit-o....

azi am incercat si altceva, sa-mi clatesc amintirea copilarie in randurile tale. am aceasi remarca ca si otilia ca incepe ca o poveste si se termina in realitatea cruda ce ne incojoara. si eu am manca mamaliga cu zahar, si uite asa am crescut mare. ma regasesc in randuri copil fiind , numai ca nu era nici un aparat de sudura...ci bunicul ma punea sa indrept cuiele ruginite si stranse intr-o cutie de tabla ...eram asa de fericita(de mica avand inclinatii spre partea tehnica) in aminirea mea aparatul de sudura il inlocuiesc cu un polizor, facut dintr-un motor, amplificator, masa mica , nu in ultimul rand piatra de polizor, si fixarile respective logic, asemanarea o gasesc in scantei...\"uită-te într-o parte miluță/sau ține ochii închiși să nu orbești/bunica astupa crăpăturile grajdului cu balegă/pe atunci creșteam cu ochii deschiși\"

copil eram.../copil am fost.../si am crescut.../ si m-am pierdut.

imi pare bine sa te descopar si sa te citesc... imi face placere.
Numai bine

Dragă Miluță (iartă-mă că te \"strig\" precum te striga bunicul tău, dar din partea mea nu cred că poți primi un compliment mai mare !), ca un cititor fidel de poezie, mă bucur întotdeauna când găsesc ceva ce îmi face sufletul să vibreze. Din perspectiva mea, ca cititor, atelierul acesta virtual acesta este plin de poezii \"moderne\", cu mai multe sau mai puține stele, care - cel puțin mie - nu îmi spun nimic. Sigur, asta poate însemna că, fie eu nu fac parte dintre cei cu suficient creier (sau suflet) să le priceapă, fie autorii aberează dezlănțuit, într-o nouă formă a beției de cuvinte.
Nu e același lucru în cazul textului tău. Am trăit povestea ta cu maximă intensitate și la prima...și la a \"n\"-a citire. Și m-am bucurat de fiecare dată, ca la un film bun, pe care vrei să îl revezi, deși știi deja întreaga acțiune.
Cu toată stima,
Marius

O poezie plină de tâlc. O filozofie ușor amară, ce spune mult despre om și suflet.
Mi-a plăcut!
Amelia Mociulschi

O poezie minunata ce-mi aminteste de bunicul meu.Imi place in mod deosebit inceputul si incheierea.
Frumos!