Era-n primăvară, cu poarta înspre rai,
Cu norii albi căzuți în insule, pe lac,
De vântul se-ntețea, în coamele de cai,
Petale violet zburau... de liliac.
Când vară îmi era și norul
Te regăsec în mine ca o apă:
Tu mă inunzi și eu plutesc în ea.
Ai fost cândva mărgăritar sub pleoapă,
De n-ai fi fost ce rost aș mai avea?
Toamna asta-n care toți castanii dor
Cu brațele
Vino pe cale ca lupul
când foamea îți curge din ochi
o flacără-mi arde în trupul
de gheață, cuprins în deochi
Vino pe cale panteră,
felină în jungla din mine
privirea mea de aceră
nebună te
Când pleacă iarna-n hibernare
Ne lasă-n dar un mic sărut:
Un "do" de jos, pentru-nceput
Fără parfum, fără culoare.
În lunga zi de așteptare
Singurătatea l-a durut,
Plecându-și ochii în
Așa frumos ningea când te-am găsit
În mantia cu fir de viorele,
Cu fulgii mari cernuți din cer spășit
Râdeam în broderii de răcorele.
Așa frumos te-am strâns la pieptul meu
Și toți
În surogat de gară ne-nvârtim,
În carusele moi, de albă ceară,
Înșiruiți ca într-un acronim,
Bezmetic vânt ne ară, iar ne ară.
Când cerului flacără-i sunt, tu ești
Pământului în lanuri caldă
Dacă nici în noaptea florii, de cireș, nu împărțim
Luna magică-mpreună, să îmi vii și să ne fim,
E pentru că vântul aspru spulberă din nou petale
Și ne suflă prea departe: tu pe-o cale, eu pe-o
Când te văd sub clar de lună
Nu știi cât ești de romatic,
Buzele-mi ar vrea să-ți spună:
"Setea mea-i cât un atlantic!"
Când te văd pe malul mării
Nu știi cât aș vrea în valuri
Să ne dăm, în
Sub cristale mici de gheață,
Sfîșiind ardoarea-n muguri,
Vrea să iasă de sub pluguri
Floarea de cireș, la viață.
Vântul lin, de dimineață,
Auzind că prins de figuri
E cireșul, de pe diguri
A
Sunt gata, iar, iubite, de-o nouă primăvară
Trimite-mi gândul tandru din ochiul inocent,
Eu ți-l trimit pe Eros, tu ești mereu absent
Și trenul pierde ritmul, oprind din gară-n gară.
Ne
Un roș amurg și un pian
tăceau pe iarba adorată,
ca timpul dus fără durată
pe chipul tău olimpian.
Priveam pe-ascuns cu ochi candid,
mă fulgera un gând hapsân,
era așa un ceas păgân
ne
Că ardem lumânări în ochii goi
Și nu zărim o cale spre sărut
E numai vina lutului din noi
Cu sufletul în el căzut.
Nu știu și nu-nțeleg de unde
Nu contenesc din ochi să cadă
Atâtea ploi,
În ochii triști ascundem curcubeie,
Cuvintele nu-și mai găsesc rostiri.
Am și uitat cum este o scânteie
Și visele se pierd în amăgiri.
Cu lacrimile ud setoase flori,
Dar inima se-nchide,
Cuvintele sunt de nisip în foi,
Rostirea lor nu își mai are rost.
Castele de silabe-ar fi un soi
De zgură peste iarna-n care-am fost.
S-au diluat petale în zăpezi
Cu-atâtea ceasuri numărate-n
"Nici azi nu vreau ca dorul să-mi irumpă,
nici amintiri să doară în zadar.
De beau o dată din mâhnirea scumpă,
mai pot privi spre lumea goală, iar?"
Amintire de Emily Bronte
Cândva mi-am
Pe aceeași cale-ntoarsă,
Înșirând mărgăritare,
Nu mai am nici glas, nici casă
Cu atâta dor ce doare.
Vin și plec, te pierd și iar
Tot în mine te găsesc;
Ești în casa mea și rar
Mai am loc
Pe când ei nu erau povești nemuritoare,
Când fraged se-mpleteau ca florile astrale,
O dimineață caldă, în gustar născută,
A nemurit iubirea în veșnicia mută.
Grădinile musteau în mii de
În pădurea mea de gânduri, pe sub ceață, pe sub nori
Picuri magici de lumină au țâșnit cu trupuri goale,
Coborâta noapte-n strună, cu parfumul de migdale,
Duce iz de primăvară cu aripe de
Două crisalide și o vară
din colindul florilor de mai
s-au oprit aievea într-o seară
în petala macului din rai.
Două crisalide într-o cupă
s-au aprins văpaie și-au ținut,
ochi în ochi,
Nopțile cu lună plină
Din polarul meu ținut
Se destramă fără vină
Așteptând al tău sărut
Vii ca o felină
Mi l-ai dat în mii de vise
Pe sub stele colorate
Sub
Între două ninsori piramide suim,
Între două zidiri ochi de cer se deschid;
Timpul cește-n aluat, nu visăm, nu dorim
Noaptea-i lungă și-n zori șerpuiește perfid.
Esperanto s-a stins, se anunță
O frunză fremătând pe ramul amorțit,
în sarcofagul ei din toamna fără glas,
mai ține, într-un colț de buză, obosit,
o rimă și-un verset, în șir, pe un extras.
Rotițele de ceas își prind arama-n
Închisă între brazi ce tac pe sub nămeți,
cu tropotul de cai în mătase gri,
o rugă albă țes din glasuri de asceți
ca treptele spre cer - senin că îmi scrii.
Doar mărgăritare murmură sub
