pe coala albă a iernii în care ne-am ascuns
ca porumbeii într-un zbor fără cer
colorăm cuminți primăveri din acuarela soarelui și a stelelor
cuibul plutește la marginea pădurii de
Où sont les neiges d'antan
povestea de iarnă cu zăpada erotică s-a ofilit
filele galbene se degradează și reintră în ecosistem
cuvintele se redefinesc în era de reconstruire a
Mai vino iarna la Mizil
Pe drumul mare-nspre Mizil,
Când iarna toarce cu nămeți,
Un lucru, sigur, nu-i futil:
În epigrame poți să-ngheți.
Cu pilda în proțap
În parabole mă
drumul trece inevitabil și prin fața bodegii
acolo deslușesc în cuvinte atâtea scuipături
câte picături are ploaia
umezeala excesivă mi-a adus o tuse astmatiformă
să explici la cârciumă
Se aprind văpăi în burtă
Fiindcă e revelion,
Să mâncăm, viața e scurtă,
Porci, viței - batalion!
Ia și țuică, vin, daiquiri
Ca să intri-n forme noi
Și să dai dezamăgirii
Starea de a fi
În chip de brazi îngerii vin
Împodobiți cu zurgălăi,
În sanie, cu sacul plin,
E Moș Crăciun, prin munți și văi.
Pune, mamă, nuci în brad,
Mere coapte în ajun,
S-a luminat și fulgii cad,
Iar
Nu mai privi noroiul "dăruit" "de-afară",
Privește-n ochi țăranul, înclină-te și taci!
Ascultă-i versul doinei, buciumul de seară
Ce-și laudă pământul de la străbunii daci!
Nu mai privi uscate
Suntem pământ și apă în coji de porțelan
Ne frângem într-o clipă, ne risipim în van
Ca frunze de tutun pe sfoară înșirate
Fugim înspre nimic, nimicul ne desparte
Pe ramură de nuc suntem
Grâuleț cu haină verde
Holda-n vânturi ți se pierde
Când te umple de neghină
Un străin, ori o străină
Care scuipă-n spicul tău
Și uitând că Dumnezeu
Te-a cernut să fii la masă
Trupul său și
În albul ierni-i pacea, e liniște, e-acasă
Când zurgălăul prinde negura de cozi,
Când îngerii coboară și-n vatră iar se lasă
Colindele zăpezii cu pruncii voievozi.
Zmei și sânziene se-ntorc
Într-o zi de vară lungă mă certa al meu fecior
Cum că nu mai vrea fasole și meniu-i demodat,
Nici orez nu îi mai place, că ar vrea ceva ușor
„Mămăligă, barabule?... Plec la market!” și-a
când aștepți mereu altceva însingurarea te soarbe în ea
te strânge în menghina uitării ca o cobră căreia ai încetat să îi cânți
îți cresc ziduri înalte de sticlă mată de jur împrejur
o neputință
Fierbinte-i vara-n București
Că și-n privele ești moleț,
Pe-asfaltu-ncins te târnosești
Și-atunci îți pierzi puțin din preț.
Biștari nu ai și-un gând poznit
Te-mpunge grav să mai cobori
În
Ai fost model, decenii, ai fost un angajat,
până-ntr-o zi în care un SPAM în DOS ai luat
și-ai înțeles că hardul îți este virusat.
Sfios, umil trudind, ca orice simplu om
te-ai trezit deodată
Poet? Iluzie-ntr-o stea,
în cerc – un strigăt de cocor,
un pescăruș fără de zbor,
un ceas în care nu mai vrea
secunda lui să bată-n cor.
Poet! Cu ce stai tu la mine-n piept?
„Cu flori de măr
am ajuns pe strada îngustă a refuzului
am apăsat butonul „așa nu mai merge”
am răspuns „da” la întrebarea „sunteți sigur că ați intrat în colaps”
secunde lungi de agonie virgină
mai cred că poate
Pe o pânză de lapte, cu ață de cer mă învăța bunica să cos cruciulițe. „Și-acuma-mpunge acu’-n fundu’ lu’ ăla”-mi spunea și râdeam, apoi vedeam cum pe buzele ei umede luceau razele soarelui în
Unora le place luxul
Filantropici peste poate
Au cuvinte mari în flux,
Conturi au, nu vor bucate,
Cerșetorii sunt de lux.
Poetul rupt în pene
Ești poet și scri candid,
Epitete ai sub
Acritura face gura
Cu poeți de gen Pelteanu
Își înfipse muza coada,
De-am fugit pân’ la Deleanu
Să mă dreg prin Þiganiada.
La birt, mai dăi!
“Hai fetițo, adu-mi vin
De pe dealul
Despre așteptare la români
De când e satul gol sunt mai deștept
Că stau în capul său și tot aștept
Să fiu admis și-n fine... declarat,
La inundațiile ce vin, un sinistrat.
Ce-i vechi sunt
Absenților de sus
Când era bunica fată,
Dacă te trezeai devreme,
Lucrai bine ziua toată,
Nu aveai de ce te teme,
Dar acum ești mult mai mare
De lucrezi în parlament:
Poți dormi cât este
Dacă-n apă cad nimeresc în iad
Păcătosu-neacă zilele pe rând,
Credinciosu-noată și se roagă-n gând.
Păcătosu-l roagă pe înger să-i mai
Dea un bol de apă să-noate spre Rai.
Mita la
Deșteptul ornic m-a trezit,
Dar eu mă-nvârt fără temei
Secundele s-au prea scumpit,
Așa le cumperi, vrei nu vrei.
Mi-e truda calfă și zidar,
Dintr-un cutremur nu mă las.
Mai pun o piatră la
două bucăți de tablă neagră decupate în formă de inimă
pirogravate cu modele florale colorate în verde
puțin umflate mimând plinătatea
au unit golul într-un vid intrinsec
mai târziu inima a
