Poezii

pe coala albă a iernii în care ne-am ascuns ca porumbeii într-un zbor fără cer colorăm cuminți primăveri din acuarela soarelui și a stelelor cuibul plutește la marginea pădurii de

Où sont les neiges d'antan povestea de iarnă cu zăpada erotică s-a ofilit filele galbene se degradează și reintră în ecosistem cuvintele se redefinesc în era de reconstruire a

Mai vino iarna la Mizil Pe drumul mare-nspre Mizil, Când iarna toarce cu nămeți, Un lucru, sigur, nu-i futil: În epigrame poți să-ngheți. Cu pilda în proțap În parabole mă

drumul trece inevitabil și prin fața bodegii acolo deslușesc în cuvinte atâtea scuipături câte picături are ploaia umezeala excesivă mi-a adus o tuse astmatiformă să explici la cârciumă

Se aprind văpăi în burtă Fiindcă e revelion, Să mâncăm, viața e scurtă, Porci, viței - batalion! Ia și țuică, vin, daiquiri Ca să intri-n forme noi Și să dai dezamăgirii Starea de a fi

În chip de brazi îngerii vin Împodobiți cu zurgălăi, În sanie, cu sacul plin, E Moș Crăciun, prin munți și văi. Pune, mamă, nuci în brad, Mere coapte în ajun, S-a luminat și fulgii cad, Iar

Nu mai privi noroiul "dăruit" "de-afară", Privește-n ochi țăranul, înclină-te și taci! Ascultă-i versul doinei, buciumul de seară Ce-și laudă pământul de la străbunii daci! Nu mai privi uscate

Suntem pământ și apă în coji de porțelan Ne frângem într-o clipă, ne risipim în van Ca frunze de tutun pe sfoară înșirate Fugim înspre nimic, nimicul ne desparte Pe ramură de nuc suntem

Grâuleț cu haină verde Holda-n vânturi ți se pierde Când te umple de neghină Un străin, ori o străină Care scuipă-n spicul tău Și uitând că Dumnezeu Te-a cernut să fii la masă Trupul său și

În albul ierni-i pacea, e liniște, e-acasă Când zurgălăul prinde negura de cozi, Când îngerii coboară și-n vatră iar se lasă Colindele zăpezii cu pruncii voievozi. Zmei și sânziene se-ntorc

Într-o zi de vară lungă mă certa al meu fecior Cum că nu mai vrea fasole și meniu-i demodat, Nici orez nu îi mai place, că ar vrea ceva ușor „Mămăligă, barabule?... Plec la market!” și-a

când aștepți mereu altceva însingurarea te soarbe în ea te strânge în menghina uitării ca o cobră căreia ai încetat să îi cânți îți cresc ziduri înalte de sticlă mată de jur împrejur o neputință

Fierbinte-i vara-n București Că și-n privele ești moleț, Pe-asfaltu-ncins te târnosești Și-atunci îți pierzi puțin din preț. Biștari nu ai și-un gând poznit Te-mpunge grav să mai cobori În

Ai fost model, decenii, ai fost un angajat, până-ntr-o zi în care un SPAM în DOS ai luat și-ai înțeles că hardul îți este virusat. Sfios, umil trudind, ca orice simplu om te-ai trezit deodată

Poet? Iluzie-ntr-o stea, în cerc – un strigăt de cocor, un pescăruș fără de zbor, un ceas în care nu mai vrea secunda lui să bată-n cor. Poet! Cu ce stai tu la mine-n piept? „Cu flori de măr

Unora le place luxul Filantropici peste poate Au cuvinte mari în flux, Conturi au, nu vor bucate, Cerșetorii sunt de lux. Poetul rupt în pene Ești poet și scri candid, Epitete ai sub

Acritura face gura Cu poeți de gen Pelteanu Își înfipse muza coada, De-am fugit pân’ la Deleanu Să mă dreg prin Þiganiada. La birt, mai dăi! “Hai fetițo, adu-mi vin De pe

Despre așteptare la români De când e satul gol sunt mai deștept Că stau în capul său și tot aștept Să fiu admis și-n fine... declarat, La inundațiile ce vin, un sinistrat. Ce-i vechi sunt

Absenților de sus Când era bunica fată, Dacă te trezeai devreme, Lucrai bine ziua toată, Nu aveai de ce te teme, Dar acum ești mult mai mare De lucrezi în parlament: Poți dormi cât este

Dacă-n apă cad nimeresc în iad Păcătosu-neacă zilele pe rând, Credinciosu-noată și se roagă-n gând. Păcătosu-l roagă pe înger să-i mai Dea un bol de apă să-noate spre Rai. Mita la

Deșteptul ornic m-a trezit, Dar eu mă-nvârt fără temei Secundele s-au prea scumpit, Așa le cumperi, vrei nu vrei. Mi-e truda calfă și zidar, Dintr-un cutremur nu mă las. Mai pun o piatră la

În timpul din urmă, când ruptus-a-n cot Și-și toarnă devreme amarul „nu pot”, Ce face tot omul? Devine poet Și scrie melodic sau tandru concret, În rimă captivă, perfidă ori fadă Sonete în

Iluzionismul fandosit, hlizindu-se-n vitrine roz peste gunoiul poleit, se vinde scump... ca virtuoz. Opincarii s-au rujat și-n aparențe s-au pitit în marea groapă cu păcat din care șarpele-a

E ruptă limba mea: felii, fâșii, bucăți, Pulsează vena ei cu mii de entități Înghesuite cer să nască alte limbi Și Călinescu-a plâns: „române, vrei s-o schimbi?” Balastul adunat e zi de zi mai