Sari la conținutul principal
Poezie.ro
EA
Elena Aprozeanu
@elena-aprozeanu
Poezie

Luminile din noi

1 min lectură·
Mediu
Suntem pământ și apă în coji de porțelan
Ne frângem într-o clipă, ne risipim în van
Ca frunze de tutun pe sfoară înșirate
Fugim înspre nimic, nimicul ne desparte
Pe ramură de nuc suntem cochilii mici
Jucând aceeași piesă te-nalți, apoi abdici
Rămânem încâlciți în pânze de paing
Și ne petrec secunde în mijlocul de ring
Aș vrea să spunem: „Stai! Nimicule tu ești
Un gram de praf în ochi, iluzii-n cozi de pești,
Noi te zeificăm dar tu ne ești dator
Să te supui orbește, ești doar un zburător!”
De-am ști să căutăm în sinele primit
Ca dar din dar un rai să-l facem infinit
Și-n horă să unim luminile din noi
Am fi iubire-atunci și curcubeie-n ploi...
012.956
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
119
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Elena Aprozeanu. “Luminile din noi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-aprozeanu/poezie/14084544/luminile-din-noi

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu✓
''Ne risipim în van'' și ne adunăm din risipiri, lipindu-ne materia de esența noastră, ''fugim înspre nimic'', când totul ne înconjoară, ''nimicul ne desparte'' de plenitudinea vieții, în care am adunat irealul inducând echivoc, absurd și superfluu realității anemice și distorsionate.
''De-am ști să căutăm în sine'' sensul vieții și-n ''horă să unim luminile din noi'', am pulveriza nimicul și am extrage din tot iubirea desăvârșită.
0