Elena Aprozeanu

În timpul din urmă, când ruptus-a-n cot Și-și toarnă devreme amarul „nu pot”, Ce face tot omul? Devine poet Și scrie melodic sau tandru concret, În rimă captivă, perfidă ori fadă Sonete în

Iluzionismul fandosit, hlizindu-se-n vitrine roz peste gunoiul poleit, se vinde scump... ca virtuoz. Opincarii s-au rujat și-n aparențe s-au pitit în marea groapă cu păcat din care șarpele-a

E ruptă limba mea: felii, fâșii, bucăți, Pulsează vena ei cu mii de entități Înghesuite cer să nască alte limbi Și Călinescu-a plâns: „române, vrei s-o schimbi?” Balastul adunat e zi de zi mai

Poate-am greșit că ți-am tot spus de mii de ori că te visez, că-mi poți opri pașii spre-apus, să ne întoarcem către miez acolo unde-au stat cândva suspensii-n puncte risipite, între un sud

Pe lângă veșnicia-nmugurită ne trecem, două frunze pe un ram, și nu vedem că-n umbră,-mpodobită, e cartea-n care-ai fost... și eu eram. Să numărăm cocorii adunați! În inventare lungi pierduți

Când m-ai lăsat să plec prăpăstii s-au ivit, În jurul meu și-am pus, în ele, numai lacrimi; Am vrut să îți mai spun de suflet și de patimi, De zile și de nopți într-un destin cioplit.

Erau așa, demult, odată Doi muguri prinși pe-același ram, Cu străluciri în ochi se cam Pierdeau în vraja amânată. Misterul lor a fost ucis De-un fulger mult prea mânios, Ne-nduplecat de glas

Cînd visul dispare și ploaia mă-ntreabă: „Tu, ce faci, femeie? Hai, vii să dansezi?!” Desculță, pierdută, spun:” Ce-atâta grabă? E drobul de sare, deasupra, nu-l vezi?” „Aleargă în ploaie,

Cât aș vrea în poarta lunii În mirarea ta, cu sânii, Să te mai dezmierd cât ține Cerul, soarele, în mine, Să te sorb din ochi în ochi Ca pe-un cântec de deochi, Să te sorb din gură-n gură Ca

Alergi în mine răscoală, ca valul prin agonia în care plutesc, alerg în tine urcată pe calul din visul albastru. Mă rătăcesc. Cu ochiul felinei ascuns între noi declari deșerturi veșnic

Pe firul Ariadnei mă chemi timid și taci, Ascult pianul tandru și-n piept am câțiva raci, Un pesimism lugubru se-amestecă în sânge Cu năvălnicia calului ce-mi plânge. Pe unde plictisite bați la

Dac-ai fi stat cu mine pe banca celor doi, mai împietriți în rime și despărțiți de "noi", aș fi găsit o cale să prind în clipa mea privirea ta. Cum oare ai fi putut pleca? De ți-aș fi dus o

Nopților de neuitare Le pun haină de cuvinte Să-ți aducă ele-aminte De-un șirag de lăcrămioare. Nesfârșita căutare În păduri cu ochi blajini Pierde pașii când suspini Adunând

Găseam în ochii-ți o lumină Și-n trupul tău căldură-aveai, Credeam că-n vara ce-o să vină Plecăm din noi cu flori de mai. Un fulger taie țesutul drum, Ne-aruncă-n mări de compromis, Te-am

În capcane-am prins o chemare mută, Iepuri mici dansând pe creste de povești, Adormeam pe nori visând că-n brațe-mi ești Și eroii-n sânge i-auzeam cum cântă. Milenară, vara, în piele ne-a

Sălășuind în închisoarea vieții O carte-i aruncată, e nescrisă, Un tonomat nu mai înghite fisă, Iar sinele-i pierdut în vălul ceții. Pandora însăși e pe veci închisă, Cutia-i stă ca bază în

Când file albe umplu cu slove de amor Te simt atât de-aproape, privirea ta o simt! Tu știi că lângă tine se naște un cocor Îmbrățișându-ți trupul cu rime-ntr-un alint. De ce îmi sună,

Te-am rugat să pleci, vreau să-ți fie bine Mii de scoici albastre își doresc un val, Mi-am luat nisipul cu urma de tine, Am plecat cu norul ultimului cal. Amăgiri, iluzii, puse în

Chiar dacă stăm în doi sub clar de lună Și-aceleași vechi dorințe ne străbat Nu știu de ce nu suntem împreună Și calea noastră e un drum curbat! Chiar dacă numărăm aceleași lacrimi N-avem

Te regăsesc în gara ta albastră Tăcut, îngândurat în seri târzii. Îți faci din cerul inimii fereastră Și vrei să pleci, dar tu mereu îmi vii. Te văd în portative de splendoare, În armonii

Tăcerea-ți spune despre mine: Singurătatea-n care am sălaș E-o gară cu-un tren ce nu mai vine Sau a trecut. Mă-ntreb spre ce oraș... Tăcerea mea-ți vorbește despre ploi Captive, prinse-n clar

Tu știi de ce se-nalță stâncile din mare? Când norul alb surâde-n razele de soare Atâtea lacrimi se pietrifică din sare Cu zbuciumul din țărm al