Poezie

Tălmăcire

1 min lectură·30 mai 2013

Mediu

Pe firul Ariadnei mă chemi timid și taci,

Ascult pianul tandru și-n piept am câțiva raci,

Un pesimism lugubru se-amestecă în sânge

Cu năvălnicia calului ce-mi plânge.

Pe unde plictisite bați la porți închise,

Cheița ruginită e undeva prin vise,

Dorințe-ncovoiate se zbat pe sub noiane

De zăpezi curtate cu brațe de baloane.

Mă vindeci de o rană și alta-n loc îmi pui

În iarba dezmățată, splendoarea nu știu cui

Culege spini de roze înfipte-n inimi oarbe

Când hăul de iluzii încet în el ne soarbe.

Cuvintele se-amuză când tu mă minți frumos,

Îmi fulgeri universul cu biciul tău duios,

Amesteci portative de-a valma și-mi pictezi

Oceanul fără țărmuri și-un măr fără livezi.

M-ai pescuit c-o floare, sub ploi, în luna mai

Și mă privești cu jind în undița din Rai...

Poveștile cu zâne ce mușcă din momeli

Sunt astăzi doar ruine, sunt doar sporovăieli.

001.048

Elena Aprozeanu. “Tălmăcire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-aprozeanu/poezie/14030593/talmacire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.