Elena Aprozeanu

Pe mal de zori când norul alb deschide pleoapa-n țărm de vis coboară lin pe murgul său în creasta valului promis Un soare blând răsare-n noi cu verile născute-n cer ne

Vin ca mândra pe cărare, Legănată-n ploaie vin! Ca să-ți dau o sărutare, Ca să-ți mângâi părul fin. Iau cu mine portocale Neumblate de un veac, Tu așteaptă-mă de vale Să m-ajuți să le

duminica cerul se odihnește soarele îi spune poveștile de peste timp cu poveștile triste cerul naște nori cenușii atunci sunt ploaie și-mi iubesc pădurile pe frunzele copacilor mi-e drumul țin

Locuim pe o planetă mare, cât un infinit, De aceea ochii noștrii încă nu s-au întâlnit Să se-amestece în iriși, să se zbată geană-n geană, Să le fie doar o pleoapă și o singură sprânceană, Să

Am vrut, cu dor, să te cuprind de mână, dar m-am temut că te-aș răni de moarte; m-am frământat și m-a durut ce până mai ieri credeam că-n zbor o să ne poarte. Am vrut să știi că-n ochii tăi mă

e noapte și-i mult prea târziu de-acum să nu cred în blestem când moartea mă ară și știu: zadarnic mă chemi și te chem cu demonul tandru pătruns ca râuri prin sângele meu aștept un zadarnic

acolo-mi țin, sub pleoape, marea ta și mă întreb adeseori: "ce faci acum?" cu iriși de lumină-ți văd doar umbra și în zenit un câmp cu tine-n drum tot îmi vii, și eu, mereu spre tine

Doar vise dragi din care-ți iei magia nopții fără lună când singur treci pribeag pe-alei și nu e nimeni să îți spună "noapte bună!" Și lacrimi mari că tot inunzi

Lucru bun din temelie Cunună-și ține Biruința Când sădești cu Bucurie Statornicia și Credința. Când vrei să duci războiul orb, Să treci prăpăstii de-ncercare; Când ți-a crescut în piept un

Îți amintești însingurata cale urcată doar prin munții de poveri, cu zile reci la porți de nopți banale când nu ai altceva decât tăceri? Eu mi-amintesc de primăveri trecute, zdrobite sub

Ai înflorit, femeie, dintr-un curcubeu, din ploi de liliac pe câmpul tău cu maci cu iubirea duci scrisori lui Dumnezeu și-napoi în lume drum credinței faci. Ai înflorit, femeie-n ploile

Mătase ești, cu fir de curcubeu! Cu pana ta atingi pe Dumnezeu Și EL îți dă cuvântul aurit, Iar tu-l împarți cu dragoste-mpletit. Lumină ești, cu raze argintii! Pe calea ta se află îngerii Și

Suflete neprihănite ce se zbat în vârful vieții înfloresc în rugăciune pe altarul tinereții fără vina de-a se naște cu dorința de-a-mplini voia Domnului trimisă în inime de copii.

În ruga pâinii coaptă-n zori punea ades o lacrimă, plămadă-n mâini de-atâtea ori trecea în cer c-o azimă. În vatra ei focul pețea spicul de grâu de la străbuni. Pământ curat, icoană - ea, în

Cândva un fulger s-a închis în rana mamei mele, fără sori și ape. Din vechi istorii a trecut prin vama mărilor sălășluind sub pleoape, Dar a rămas în ochi c-o primăvară, chiar de-a uitat să

Întoarcerea în lut, pe drum deschis de sfinți ce-au pus rugile-n cruci să ne chemăm părinți e nașterea dintâi în lumea fără grai în care înger ești, în care, tată, stai. Cu mâini prea trudite,

Când soarele tăcea pe-aripă de cocor Raza lui cădea cu stropii unui nor, Picurând pe frunza aramei din stejar, A născut din luturi o ciută în brumar. În pielea-i de lapte și păru-i

‘Nălțimile de liniști stăpâne în păduri, agonizând pe miriști, revarsă-n lupii suri o iarnă oarbă – mută; se-apropie tiptil și sperie o ciută un vânător abil ce-n carnea lui vârtoasă, c-un

Am risipit un nor într-o ninsoare desăvârșită-n câmpul aspru și uscat, când m-am închis în lotca mea ce doare și-n palma-ți caldă vals de muguri am lăsat. Ai risipit un zbor în fum

În pădurea luminată de albaștrii ochi de lup Două inimi arcuite, aruncate-n alba nea, S-au topit ca ceara-n rugă și cu triste mâini își rup În bucăți râul de lacrimi ce în albii

Dacă mă iubești să-mi vii pe terasa unui vis cu-a ta flacără în piept, sus, în arcul din Paris să te-așez bijuterie peste inima-mi albastră clopoțel de-argint sub piele, vino tu, din toamna

A fost o dragoste... că niciodată Nu voi mai ști iubi pe-altcineva, De-ai să deschizi pianul vreodată La tine inima-mi va alerga. Nu știu să fie un alt april mai trist Ca cel în care toți