Elena Aprozeanu

Felicitari din toata inima pentru organizarea impecabila!
Felicitari premiantilor din aceasta ultima etapa dar si din anotimpurile traversate impreuna! Felicitari pentru poeziile in vers clasic!
Multumesc tuturor celor care mi-au acordat puncateje mari, in cele 4 editii la care am participat, fara sa fiu cunoscuta sau recunoscuta in lumea poeziei, dar si celor care m-au amendat, cu punctaje mici, pe buna dreptate!
Lasand la o parte micile incidente inerente, un lucru e cert: a triumfat poezia sub atenta ingrijire a ta, Eugenia!

cu pretuire,

Bună organizare, perfectibilă, ca orice pe lume, greu de notat texte cu rimă amestecate cu vers alb, încă le gândesc separat, foarte bune poezii, m-a uimit aprecierea textului 30 aici, pentru că e foarte greu să ajungă să fie apreciat un text clasic pe Agonia, m-a uimit dar m-a bucurat enorm, e poezia pe care nu o mai poți uita, asta pentru iubitorii de rimă, care e și ea foarte bine aleasă. Eu tot mai cred că aprecierea e mai întâi legată de gustul, pasiunea și dezvoltarea spirituală a fiecăruia, de aceea, ca la orice concurs, poate ar fi bine să noteze doar juriul, eventual un vot format din părerile celor care sunt doar cititori, căci noi ne cetim doar între noi, nu angrenăm publicul către care ar trebui să meargă compozițiile. Nu am păstrat notele în format electronic, te rog, Eugenia, să le afișezi! Petruț Camui am citit texte geniale ale domniei voastre, aici m-am cam blocat, o îmbrăcăminte cu ceva mister pentru eternul feminin...

Eu nu sunt poet, îmi place doar să fotografiez ce se petrece prin galaxia inimii mele și să trimit spre universul primitor și încăpător al cuvântului mesaje pentru a-mi definitiva picturile nerealizate.

Mulțumesc celor ce au notat textul meu, indiferent de nivelul notei!

Perpetuarea unor imagini în scrieri clasice construiește puntea între inimi de aceeași culoare.
Un strigăt de durere nu poate fi extras cu forța, el țâșnește și își urmează cursul.
Așa se face că niciun licăr de speranță nu răzbate prin apele reci și iernile din orizont.
O neașteptată vizită pentru care mulțumesc, te mai aștept!

Neașteptată prezența dumneavoastră în această pagină. Voi corecta prozodia și vă mulțumesc de atenționare! Așa cum am mai spus, eu nu mi-am propus să scriu, nu mai am destul timp să citesc, prezentul mă îngăduie doar la simțiri, trăiri și fur minute să le aștern în caiete, apoi fur alte minute să le arunc în acest mare univers virtual. Această scriere este un dialog, un comentariu sau replică, nu știu exact ce denumire poate primi, la o poezie din alt mediu prin care am onoarea să fiu primită. Nevoia de comunicare directă e la fel de mare ca nevoia de îmbrăcare în cuvânt a trăirilor. Se scrie „desuet” foarte mult, și se citește foarte mult, nu există doar cititori profesori universitari, sunt oamenii simpli, ca mine, care fug cât pot de fata de la pagina cinci, de diaconisme și exprimări ale sexualității în lavoare... Am, spun eu, scrieri cât se poate de „moderne”, nu multe, dar sunt momentele mele în care am avut răgazul să fructific ceea ce am schițat. Acestea fiind spuse, a câta oară..., vă cer îngăduința de a accepta evoluția în ritmul melcului în bătaia uraganului și vă mulțumesc pentru încântătoarele aprecieri!

e bine, însemnează că e o scriere benefică... la sănătate!

Nu ati prins ironiile strecurate... versul utecist face parte dintr-o scriere personala de pe vremea liceului si se referea la sarut, un sarut! Nu stiu cum e cu fudulia dar cantitatea de sirop adusa pe Agonia timp de o luna, a fost scrisa in ultimile sase luni, in medie cam o poezica la trei zile, comparand cu extrema, trei poezii pe zi, la poetii care se respecta, cred ca nu suferim prea mult.

"trebuie sa aiba continut care sa transmita si coarda sufletului sa vibreze.Cu cat vibratia este mai intensa,cu atat premisa scrisului este mai bine asigurata."

retin acest sfat ca pe cel mai bun, exprimat finalmente pe intelesul meu, pentru care mi-ati castigat respectul si poate voi deveni cititorul dumneavoastra, si va multumesc pentru rabdare si atentie!

As fi vrut sa intelegeti ca am nevoie de aceasta gimnastica pentru a-mi mentine antrenamentul in ideea ca vreodata voi avea timp sa scriu, pana atunci raman la siropurile mele preferate din fructe de padure, uneori ceaiuri de menta, alteori de tei.

nu sunt genul care se arunca in aplauze, dimpotriva!
siropurile sunt bune dupa o masa grea de torturi in care se batjocoreste limba romana si bunul simt cu scrieri greu de citit!

Ajutati-ma! Ajutati-ma! Poate imi construiesc o rochie de matase din canepa! Mi-ar fi placut sa stiu daca ati citit si alte scrieri ale mele, nu doar textul de aici si comentariile, poate ca nu e relevant un singur text. Nu va faceti griji, orice sfat pe care l-am primit vreodata in acest mediu, l-am arhivat si, daca nu am tinut seama pana acum, voi tine, cu siguranta, cand voi decide ca vreau sa scriu. Acum exprim trairi pe o margine de clipa furata si nu stiu alt mod de a ma exprima in afara de cel al sufletului. Imi place la atelier, nu ma deranjeaza sfaturile, dar mai mult le doresc pe acelea legate de prozodie, caci sunt prea indragostita de versul clasic. Cum se desfasoara cam totate in tarisoara noastra draga, pana si in acest domeniu atat de sensibil al poeziei incercam sa comandam schimbarea acolo unde nu se poate. Am spus limpede ca nu pot sari peste secole, incet, foarte incet am trecut de la cioplitul in piatra catre abundenta de metafore, pentru mine reprezinta istoricul de care ma voi bucura cand voi ajunge la maturitatea scrisului, daca se va implini. Invatamantul romanesc face acelasi lucru cu pruncii sai: nu dezvolta abilitatile native ale elevului, le inabusa croind alte si alte cai ce duc la pierderea lui atunci cand calitatile native nu sunt aceleasi ca cerintele scolii. Asa se intampla mai departe in viata: majoritatea conducatorilor de societati nu stiu sa beneficieze de calitatile oamenilor pentru ca munca sa fie eficienta, se cere mereu altceva si, precum in comunism, se trimite agricultorul sa faca devina pescar, apicultorul sa lucreze in mina, inginerul sa predea la scoala, arhitectul sa fie medic, tobosarul sa cante la nai, violoncelistul sa cante la pian, pictorul sa zideasca... Societatea cea mai eficienta din lume isi educa vlastarele sa poata avea cei mai buni profesionisti cultivandu-le talentele native. Asa cu cei ce scriu, de ce sa scriu vers alb daca nu pot fi cel mai bun in domeniu? Acum vreau sa fiu bun pana la foarte bun in vers clasic! Cititorii inca mai iubesc acest gen. Spiritul liber in asta consta: sa scriu ce simt, cum simt, daca mi se impune in domeniul compozitional devine screamat, nu se mai numeste creatie. Eu va astept oricand cu pareri si daca imi expun vederile nu inseamna ca nu accept comunicarea, asa cum v-ati exprimat aici pentru ca eu am lasat liber la comunicare, asa am si eu drept de apel, cu riscul de a fi rastalmacita fiecare silaba rostita, dar si tacerea se rastalmaceste la urma urmei si nu totdeauna corect!

Ati numit scrierea mea "poezie", ce ideal maret un om mai poate avea?
"Adolescentina"? Insemneaza ca mi-am pastrat tineretea simturilor chiar si la inaintata mea varsta de mijloc, o varsta care, mai nou, e cotata ca tinerete. "Fara valoare"! Toata valoarea sta in imensa bucurie de a scrie si a impartasi cu iubitorii de vers clasic, dar si de a transmite sentimente cu adevarat traite, ceea ce este o raritae pentru timpurile mecanizate pe care le strabatem. Daca "simtiti valoarea poetei" este pentru ca in ultimii doi ani am avut alaturi autori adevarati care mi-au aratat calea. "Spre devenire" este telul oricarui om, in orice timp si in orice loc. Nici nu stiti cat ma bucura asemanarea cu scierile secolului XIX! De ce clasic? Asa tasneste din trairile mele, asa simt, asa sunt bucurie si iubire, eu nu le chem, am dorit de mii de ori sa nu mai scriu, dar iata, nu le pot opri. Cum poti "deveni" sarind etape? Chiar de-mi spuneati ca sunt in epoca de piatra, ce e cu asta? Daca ma aflu in secol XIX insemneaza ca sunt aproape, mai am putin, ritmul devenirii nu il pot stabili eu, nu doresc accederea la secole moderne cata vreme asa simt, asa traiesc in interiorul moleculelor mele. Citesc poezie moderna, cu mare placere, am scrieri fara rima, le consider ganduri, nu e momentul meu sa trec in alt limbaj, nu exista telecomanda pentru simturi sau nu ma las eu telecomandata, sunt spirit liber.