Când pleci, din nou, pribeag, spre lumea de tăceri,
a câta oară, crești, în suflet noi dureri
când lași să curgă timp hain pe străzi pustii
mă pierd ninsoare-n gol, știind că n-ai să vii.
Aș
La multi ani, Aurora!
De vrei să crape fierea în tine cum că ești
o grozăvie snoabă, cu trăsături de oaie,
să-ți iei, cu dedicații, pamfletul să-l citești
și epigrama-n gușa de curcă
Mai am un secol de-amintiri celeste
Pe rug urcate, într-un colț de stea,
Să-mi fii tu râu atâta timp cât este
Albastră și pustie marea mea.
Să-mi vii pe cale din păduri virgine
Cu primăveri
Cuvinte dulci nici azi nu am venit să-ți spun,
mi s-a părut că ieri mi le-ai pierdut pe drum
și că-ntre noi s-au pus hotare de ninsori,
că orișiunde merg atâta știu: "mă dori"!
Petale de
Dragostea e o cireașă, când se-apropie de tort,
Se-nfioară când e mută frișca în al ei suport.
Sâmburele mai strănută în arome de migdale,
Nu prea știi în care coajă stau semințele
Tu poți fura nisipul dintr-o mare
Și soarele îl poți fura din cer?
Să iei găsirea dintr-o căutare?
Sau fură Iliada lui Homer!
Poți să desparți viorile de strune,
Pe Adeline de
Pe când ei nu erau povești nemuritoare,
Când fraged se-mpleteau ca florile astrale,
O dimineață caldă, în gustar născută,
A nemurit iubirea în veșnicia mută.
Grădinile musteau în mii de
Când luna se privea-n oglinda mării,
cu valul căutând pe cineva,
eram o scoică în pustiul sării
și mai credeam că ești pe undeva.
Te regăseam tăcut, ca altădată,
fiorul meu, ca un seism,
Þi-ai pus în drum spre inima senină
Munți de poveri cu porțile înalte,
Copaci setoși cu seve în tulpină
Și fir cu fir ai ridicat cetate.
Nici nu mai știi de umbre atârnate
Câte
