Poezie

Undeva... cândva...

1 min lectură·21 februarie 2013

Mediu

Când luna se privea-n oglinda mării,

cu valul căutând pe cineva,

eram o scoică în pustiul sării

și mai credeam că ești pe undeva.

Te regăseam tăcut, ca altădată,

fiorul meu, ca un seism, trecea,

îmi culegeai silaba aruncată

și nu credeai c-am să revin cândva.

Cu soarele prin ploaia mea treceai

și inima sălbatică-mi cânta,

în lan de maci, zburdând cu ai mei cai,

râdeam, că te știam pe undeva.

Atât de fraged, ca o primăvară,

cu tine ceasul clipa-și înălța,

deși ne suntem toamna dintr-o vară,

eu tot mai cred că ne vom fi, cândva.

Nu pot să cred, nu vreau să știu că mâine

n-ai să mai fii acolo, undeva,

aș vrea să-ți fiu, cu sare și cu pâine,

un început de drum în doi, cândva...

001.061

Elena Aprozeanu. “Undeva... cândva....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-aprozeanu/poezie/14024692/undeva-candva

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.