Poezie

Știind că n-ai să vii…

1 min lectură·5 martie 2013

Mediu

Când pleci, din nou, pribeag, spre lumea de tăceri,

a câta oară, crești, în suflet noi dureri

când lași să curgă timp hain pe străzi pustii

mă pierd ninsoare-n gol, știind că n-ai să vii.

Aș ninge blând alei pe care m-ai lăsat

să-ți văd un pas trecut prin frunze-nvălmășat,

în părul tău să cern steluțe argintii,

să mă topesc pe-obraji, știind că n-ai să vii.

Și m-aș așterne lin pe lacul înghețat

cătând în urma ta un pas neîntâmplat,

copacul ce mi-ai fost și lanul din câmpii

am să le ning verzui știind că n-ai să vii.

Desculță prin zăpezi, albastră hoinărind

troiene pân’ la cer să ning, să te cuprind,

la pieptul tău cu dor șiraguri viorii

m-așez un veșnic timp, știind că n-ai să vii.

Tărâmul de tristeți prin solitudini gri

îl colorez ningând, știind că n-ai să-mi vii!

001.026

Elena Aprozeanu. “Știind că n-ai să vii….” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-aprozeanu/poezie/14025435/stiind-ca-n-ai-sa-vii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.