Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

și râd, și plâng, și tac...

1 min lectură·
Mediu
Sunt gata, iar, iubite, de-o nouă primăvară
Trimite-mi gândul tandru din ochiul inocent,
Eu ți-l trimit pe Eros, tu ești mereu absent
Și trenul pierde ritmul, oprind din gară-n gară.
Ne spulberă alaiul de flori, și pe vioară
A mai rămas o strună, te cheamă indecent.
Mă-nec mereu la maluri în spațiul virulent
Când se înfige gândul în tine ca o fiară.
Primește-mă cu norul în care mă voi pierde
Să pot să îți arăt un drum spre Casa Verde,
Cu o grădină-albastră de fragede zambile,
Cu o fereastră albă și flori de liliac.
Aș vrea să pot să-ți spun: "mi-e-așa de dor de tine!"
Eu te iubesc în taină, și râd, și plâng, și tac...
00958
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
116
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Elena Aprozeanu. “și râd, și plâng, și tac....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-aprozeanu/poezie/14026617/si-rad-si-plang-si-tac

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.