Otsukimi. Semnificații și obiceiuri

Sâmbătă seara am fost cu mom la Centrul cultural japonez. Mă bucur că a insistat să ieșim din casă, deși vremea numai de plimbare nu era. Ba, la reîntoarcere, ne-a plouat bine. Primisem de la doamna Maria Tirenescu un mail care anunța o întâlnire pentru a sărbători și a descoperi, împreună cu cei doritori, semnificații și obiceiuri legate de Otsukimi. Este sărbătoarea lunii, mai corect spus, a privitului lunii, ocazie oferită de terminarea anotimpului ploios în Japonia. Prezentarea făcută de Minodora Bute, secretara centrului, n-a fost exact ceea ce mă așteptam, dar a oferit câteva repere, pentru noi interesante, dat fiind noutatea lor. La final, a intervenit gazda, domnul Katsutaro Kawai. Nu sunt foarte sigur dacă așa se scrie, cu siguranță însă, așa se aude. El a subliniat că sărbătoarea este în primul rând prilej pentru reîntâlnirea familiei, prietenilor. Servesc diverse mâncăruri, mai ales dulciuri, beau sake, discută și caută iepurele din lună. Bineînțeles că mi s-a părut cam ciudat să aibă o asemenea ocupație, apoi am aflat că iepurele lunatic e o veche legendă de-a lor. Cu legendele n-ai cum să te iei în răspăr, poți doar să le asculți cu sufletul, așa că voi căuta mai multe pe net, pentru că de la domnul Katsutaro Kawai n-am aflat mai mult. A vorbit frumos, a vorbit cu patimă, a însuflețit inimi, acest mic japonez. Este la Cluj de cel puțin 6 ani, după cum mărturisea soția lui. Părerea dânsului despre europeni: vorbesc, vorbesc, vorbesc, însă au uitat să privească, nu doar luna, ci tot ce este în jurul lor. Foarte curios să afle când am privit ultima oară luna, ne tot întreba la fiecare cinci minute: „Când ați privit ultima oară luna? Nu cinci secunde, nu zece, ci minute în șir, să admirați, să descoperiți, să iscodiți...” Eu m-am făcut mic, mă rog, cât am putut de mic... Dar voi? Când ați privit ultima oară luna?!? La sfârșitul discuțiilor, completărilor și întrebărilor din public, am fost invitați și delectați cu o gustare pregătită de soția gazdei și cele două tinere din țara florilor de cireș. Ce de clișee! Cer iertare. Din țara îndepărtatului est. Alt clișeu. Oops! S-au servit diferite mâncăruri tradiționale cu această ocazie. Găluște de orez, vedetele serii, dată fiind similitudinea acestora cu luna, au sosit în două variante: cu sos de zahăr caramelizat, presărat cu praf de soia și varianta a doua, cu pastă de fasole roșie îndulcită. Pe masă, lângă platouri, tronau două vase pântecoase cu ceai verde și ceai din fructe de pădure, pet-uri cu apă minerală, cât pe ce să scriu milenară, și sucuri. Totul plăcut aranjat pe o față de masă în pătrățele brune și albastru închis. Nu știu de ce, mie așa mi s-a părut, cele două culori făceau trimitere la subiectul întâlnirii, luna plină în anotimpul toamnei. Alte feluri nu le mai țin minte. Stați să vă spun de ce. La primul fel de găluște am făcut: yamiiii! Hei! Nu doar eu! Lasăți, nu râdeți, se știe deja că-s pofticios. La cel de-al doilea, dacă nu mi s-ar fi spus că este fasole, aș fi băgat mâna în foc că au pus gem peste găluște, așa că m-am păcălit. Deși nu-mi place fasolea deloc, deloc, am mâncat câteva bucăți și din acest fel. Printre invitați, domnul Ioan Marinescu Puiu, cunoscutul autor a cinci cărți de haiku. Domniei sale i-au fost premiate câteva poeme la concursurile nipone de haiku. E foarte apreciat de cititorii acestor scurtisime perle, nu numai aici, ci și în Japonia și India. Ne-a încântat cu lectura câtorva dintre ele, având drept tematică luna. Alți participanți: o studentă la facultatea de litere din Cluj, de origine niponă, doamna Katsutaro și încă două tinere japoneze, nu știu cu ce ocazie în orașul nostru, doamna Mirela Trif, din Câmpia Turzii, ucenică și dânsa în ale haiku-ului, membră a grupului Romanian Kukai. Sosise la Cluj special pentru această întâlnire. A fost o surpriză pentru ea și s-a arătat încântată să mă întâlnească în carne și oase. A venit să-mi vorbească imediat ce prezentarea a luat sfârșit. Bineînțeles, după cum vă închipuți, doar mă știți, n-am reușit să leg două cuvinte. Drept care i-am oferit adresa de mail, doar, doar, trec și trece peste momentul de stânjeneală. Alți participanți: iubitori ai Japoniei, ai culturii nipone, de toate vârstele, din cele mai variate domenii de pregătire. Neobișnuit pentru mine, m-am împrietenit foarte repede cu doamna Katsutaro. Una dintre fete, studentă la conservator, secția vioară, o învăța să pronunțe litera „l”. Îi admiram doamnei eforturile și perseveranța în a învăța pronunția unei litere care, am aflat cu stupoare - na! uite recunosc - că în limba niponă nu există. Pronunța un „l” mai aproape de „r” și râdea din toată inima de fiecare dată când pronunția ei era exactă. Amândoi, soț și soție, rătăciți la Cluj, posedă, lucru rar, un zâmbet cald care nu poate decât să lege oameni. De mirare că m-am lipit de ei imediat? Domnul Katsutaro Kawai a venit și m-a salutat, am dat mâna și, după o scurtă discuție, m-a invitat la următoarele reuniuni. L-am asigurat că voi profita de orice pretext îmi va fi oferit de-acum înainte pentru a descoperi lucruri noi despre cultura care m-a reașezat pe drumul poeziei. Bucuroasă, doamna m-a învățat primele cuvinte în japoneză: mama - Oka-san, bunica – Oba-san, bunic – Ogi-san, mulțumesc – arigato și la revedere - sayonara. Nu știu dacă exact așa se scrie, sigur așa se pronunță. Am reușit astfel la plecare, împreună cu o mică plecăciune, să îmi iau rămas bun de la gazde, cu un salut, stil nipon: Sayonara. Redau și o parte din prezentarea făcută nouă, completată de mine cu date descoperite pe diverse site-uri. Otsukimi – Privirea Lunii După o vară umedă, ce pare aproape interminabilă, tsuyu, apariția lunii pline într-o noapte de toamnă poate fi o priveliște minunată. Otsukimi, literal, privirea lunii, este un obicei provenit din China și cultivat în Japonia din secolul al X-lea. Oamenii vechii Japonii aveau un atașament emoțional profund față de luna mereu schimbătoare, un corp ceresc mistic care le măsura viața în vremuri și anotimpuri. Cea mai veche povestea japoneză populară este \"Taketori monogatari\", povestea unei prințese de pe Lună. Luna plină era considerată cea mai frumoasă dintre toate fețele pe care le lua astrul în fazele ei, iar dintre toate lunile pline, cea mai frumoasă era cea de la mijlocul toamnei numită Chushu no Meigetsu sărbătorită în mod tradițional pe 15 august, în conformitate cu vechiul calendar lunar. Obiceiul realizării banchetelor în aer liber pentru admirarea lunii a devenit unul comun în epoca de aur a Japoniei, perioada Heian (794-1192). Aristocrații vremii se bucurau de petreceri elegante la lumina lunii, numite Mizuki și Tsuki - no-utage în timpul cărora compuneau poeme scurte din 31 de silabe numite waka, ascultau muzică și se plimbau în bărci de plăcere, din care priveau reflecția lunii în apa mișcătoare. Otsukimi din zilele noastre sunt ținute pentru a petrece un timp plăcut cu prietenii și familia. Ele sunt marcate de decorațiuni cu iarbă de pampas, susuki, și ofrande din găluște de orez, tsukimi dango, castane, kuri, boabe de soia, și sake. Vesela folosită reflectă elemente care sugerează luna. Din perioada Edo, festivalul a câștigat popularitate și în rândul agricultorilor care aduc ofrande lunii pentru o recoltă bogată. Se oferă cartofi dulci, fasole sau castane. Astăzi un mic aranjament din iarba de pampas, susuki, și trifoi, hagi constituie darul oferit în speranța ca dorințele bune să devină realitate. Unul dintre cele mai populare locuri pentru admirarea lunii pline în Japonia este considerat iazul Osawa no ike din Kyoto. Aici bărcile cu cap de dragon, care pot fi văzute plutind pe apă însoțite de muzică tradițională cântată la koto, crează o atmosferă magică. De asemenea, la altarul Shinto Shimogamo din Kyoto, otsukimi este sărbătorit prin dansuri vechi din perioada Heian. Influența acestui eveniment a ajuns până la Mc. Donald`s care oferă, ca noutate de toamnă, sandwich-ul Tsukimi, pe o chiflă sunt aranjate un ou prăjit și o felie de cașcaval. Reclama folosită prezintă niște iepuri zburători preluați dintr-o veche legendă legată de acest eveniment care vorbește despre un iepure care face mochi (pastă de orez) pe lună. În alte culturi, precum cea chineză sau indiană de unde se pare că ar descinde această legendă, prezența iepurelui pe lună are alte explicații. Spre deosebire de China, de unde provine acest obicei al lunii, pe lângă data de 15 august stabilită tradițional ca otsukimi, în Japonia există încă o dată pentru această sărbătoare, pe 13 septembrie, numită juusanya, a 13-a zi a lunii, sau ato no tsuki, ultima lună. În realitate, ziua de otsukimi se schimbă de la un an la altul. Și aceasta datorită faptului că otsukimi este o sărbătoare stabilită după calendarul lunar, dar care își urmează cursul în prezent după calendarul solar. O întrebare valabilă ar fi aceea dacă sărbătoarea lunii pline de la mijlocul toamnei se suprapune realmente cu apariția lunii pline pe cer. Dacă comparăm data sărbătorii conform calndarului lunar și forma/faza lunii în realitate pe parcursul mai multor ani putem observa că data de 15 nu este relevantă întotdeauna. Se încadrează aproximativ în intervalul 13-17. Dacă vă întrebați despre iepuri... n-am găsit nimic despre această legenda. Pot să spun doar că în Japonia, nu văd „Omul din Lună\" sau brânză elvețiană, ei văd un iepure preparând mochi, pastă de orez. Tu poți să vezi asta? Exemple de haiku cu motivul lunii au fost oferite chiar de autoarea acestei prezentări, domnișoara Minodora Bute. Sunteți invitați să contribuiți și dumneavoastră cu creațiile proprii. “Potrivește-i un mâner lunii: ce evantai frumos! “ (Sokan – considerat întemeietorul haiku-lui) “Norii, când și când, acoperă luna împrospătând lumina privirilor.” (Matsuo Basho) “Iată! luna glacială pictează umbrele copacilor pe zăpadă!” (Otani Kubutsu) “Sub zborul gâștelor sălbatice, pe o colină, la poale de munte, luna își scrie numele.” (Yosa Buson) „În lumina lunii, prunul alb devine din nou un pom al iernii.” (Yosa Buson) “Nimbul lunii- nu-i oare parfumul florilor de prun înălțat la ceruri?” (Yosa Buson) Exemplu de tanka/ waka: “Cad fulgi, cad fulgi de nea Pe prunul abia înflorit Ca să-ți arăt minunea, Eu i-am cules din ramuri- Dar mi s-au topit în palmă!” (Poet anonim) Bibliografie: Florin Vasiliu și Brândușa Steiciuc – Interferențe lirice, Constelația Haiku, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1989. Ion Acsan, Dan Constantinescu – Tanka-Haiku, Antologie de poezie clasică japoneză, ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981. Surse electronice: http://www.kyoto.travel/events/otsukimi_moon_viewing.html http://mboogiedown-japan.blogspot.com/2007/10/otsukimi-honorable-moon-viewing.html http://www.sci-museum.kita.osaka.jp/~kazu/tsukimi/newtukimi.html http://www.japan-guide.com/e/e2277.html