dan mihuț

e o tâmpenie să vorbești despre moarte, vii de-afară, dai jos pantofii, ciorapii și haina, lași geanta pe fotoliu, fața dispare în siguranța cuvintelor, respirația lor ca o undă de șoc, mașinile de

oboseala e pregătită să atace apoi se dă cu pași repezi îndărăt dispare în umbra după-amiezii cristale de zahăr tresăririle s-au întețit nu mai știe cum să le numească nașterea unui copil ar

pentru celelalte chestii există doctorii diminețile agitate, stabilopozii abia zăriți privesc câteva clipe portul și până mai târziu când controlul e deținut de imagini mă scufund la urmă,

reperele verzi sunt de fiere și gâtul din care bei e tot gâtul din care, uite, se-nseninează după toate câte se fac firești lumina curgătoare, curgătoare și toate se limpezesc, și fratele adună

și pentru că nemulțumirile reglează prost un metabolism aflat în zbor gesturile fac inutile orice dialoguri gurile zac trase în jos de bărbiile fără expresie uite, mecanismele astea sunt făcute

trebuie să dai toate cuvintele la o parte să uiți tot ce știai o curățenie de primăvară cu toate că nu suntem de pe-aici, nu știm ritmul și elanul care-i face pe mulți să nu mai distingă

dorm mai mult sub cap am un pârâu să-mi astupe petrecerea de bun rămas sau ura cred că mă simt bine când mi se spune că sunt urât cu patimă apa din polietilenă se revarsă la fel ca

ar fi fost prea întunecat un lucru cinstit se face cu mintea întreagă eu stau la capătul unei străzi împânzite n-am remușcări decât atunci când fierb un cadavru la subsol un semn cumsecade din

dacă seismul se termină cu o bucată de ață aruncată de sub dărâmături și steagul acesta se înfășoară pe mine fără să mă lase în voia sorții dacă seismul se întinde doar e un semn salvarea

din zid vine un animal de apă printre noi rezervoarele se sparg vaginul se sparge, ne ține în brațe pune stomacul de fier peste creieri dar prietenii mei nu știu că lumea asta e o

totul e mai alb o batistă apretată de fluturat la geamul trenului deși plecarea ți se pare mai degrabă să cobori în pasaj la ieșire să dai mâna cu alți oameni decât cei pe care-i cunoști în timp

când se dădea ora înainte parcă turbam trăgeam fetele de țâțe pe holurile întunecoase fiindcă se lumina mai târziu și țipau, țipau ca și cum le-ar fi fost rău sau le venea să

dacă zilele goale sunt mai calme sparte de apa în care spălăm gheare alte corpuri străine distruse de obiecte căzute și-apoi când se purifică atrocitățile într-un colț izolat simțim că noi

stăm pitiți după monitoare și ne bucurăm ca dracii înfigem unghiile în menisc să rezistăm și-n somn până se vede pisica, singura care n-a plâns la moartea lui budha apoi trec rolerii cu nasul

Sămbătă, 22 martie Ora 18.00, Restaurant Hotel Palace, Str. Remus Opreanu, nr. 5-7 (Peninsula) - Lansări de carte: Mugur Grosu, \"Troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot\", Editura Vinea,

au venit să taie copacul din față iar eu îi privesc aplecați, dau la o parte pamântul dezvelesc câteva palme de rădăcini cred că se vor opri vor crede că sunt prea groase sau altceva,

e bine să te usuci până când simplitatea rămasă în grăsimi se face mai dulce o vacă pe o pășune, clopotul ei să bată în piept, o mie de inimi maculate de liniște o mie de mulgătoare cu fustele