the second floating

Dan, albul și strângerea de mână pare să fie lait motivul acestui poem. Identific aici două planuri ale curgerii lucrurilor: în prima strofă albul este unul exterior, unul manifest; strângerea de mână pare să fie aici plină de necunoscuți.În ultima, albul este unul interior, unul calm, iar presupusa strângee de mână este plină de sensuri bine știute. A doua parte face posibilă repunerea mecanismului memoriei în funcțiune, ceva care trezește procesul rememorării ca la Proust, dar nu numai procesul rememorării ci și pe acela al dizolvării reciproce și al uitării. Uitarea trebuie să refacă același drum ca și reamintirea.
Este ceea ce am simțit eu și spun că poemul este unul puternic și în același timp deosebit de sensibil. A doua oară n-aș putea să-l mai citesc la fel de liniștit...Fiecare din noi are câte ceva de uitat...
Cu stimă
PP

doi oameni care se vad se aud altfel. si cand este sa se citeasca, se citesc in mica parte din cele spuse si-n cea mai mare parte in celelalte. precum un semnal de floating light imi pare aici Corneliu Coposu secondat de tusa de adevar simplu prin:

suntem liniștiți în timp ce agitația
celor din jur e murdară
aerul plutește deasupra noastră
ca și cum ar trebui să ne despărțim fără strângeri
de inimă

peste toate insa, as veni cu variatiuni de floating: floating anchor, floating bridge, floating dock, floating ice, floating light, floating pile, floating ram, floating rib... chiromantie-n plutiri, altfel de nori, dincolo de the second floating...

avem fiecare în piept
o chestie albă

singura nepotrivire, chestia de fluturat la geamul trenului...

domnule petrache, tușa pe alb, da. și strângerile de mână fără strângeri de inimă. simplu. mulțam!

bătrânul paznic știe că totul e în citirea celorlalte, că viața scrisă e un val uriaș dar că viața adevărată e dincolo, în cele ce se văd din far. iar literaturile astea, oricum ar fi ele scrise, n-au cum să ne înșele, n-au cum să egaleze ce e în noi, celelalte semne, cele de necitit. salutări domnului zelkanu!