Poezie
a miracle to come...
1 min lectură·
Mediu
uite, nu putem pleca amândoi
e mai bine să stea cineva acasă
să fie luminile aprinse până dimineața
și să râdem aiurea de ce ni se pare aproape
când se zbate pieptul, există o siguranță
pe care o simțim fără încetare, ceva ne face
corpurile astea mai translucide
de o comoditate stupidă și umedă
sau când mă doare genunchiul, sunt sigur
ai căzut de curând și nu mi-ai spus
iarna este un motiv în plus să știm că nu
decembrie e mai mulțumit cu toate căderile tale
dar nici închiși nu putem sta, trebuie
măcar unul din noi să plece chiar dacă
în decembrie se alunecă cel mai rău
dar și asta începe să fie o mare sărbătoare
037
0
...o stare molcomă, tacită, sudată între entități și rostul lor fain stabilit/prestabilit.
ce-mi place în mod deosebit:
\"când mă doare genunchiul, sunt sigur
ai căzut de curând și nu mi-ai spus\"
creionează așa, dintr-un condei, dar al naibii de fain, simbioza;
o completare..aproape perfectă!