Poezie
ars procletica
1 min lectură·
Mediu
e bine să te usuci până când simplitatea
rămasă în grăsimi se face mai dulce
o vacă pe o pășune, clopotul ei
să bată în piept, o mie de inimi maculate de liniște
o mie de mulgătoare cu fustele sumețite
mântuirea
perfuziei cu rezistență
dacă eu te iubesc și tu mă iubești
lăsam toate mulgătoarele să ne hrănească
vom fi un trofeu de agățat deasupra
căminului
coarnele și oasele capului
puternice
erotismul e praful care se depune
pe ochișorii de plastic
casele noastre de vacanță, căsuțele noastre orgiastice
prin care ne futem cu capul gol
ca la pomană
ne facem poame, ne luăm în gură
și mestecăm cum trebuie să facă pirații
privește pajiștile
altoiul țâțelor se coace
astfel vom avea o mie și încă o mie
de copii care să sugă din noi
să ne sece până când simplitatea
va tropăi din copite, va mugi, ne va face
una cu ceea ce scriem disperați de la primul
clipocit aminiotic
064176
0
anyways, ca să fiu mai concretă, mă duse cu gândul la gingis han.
șto etă zdiesi? un evoluționism à rebours, nervos. place.