the first down

ce apreciez eu, printre altele, este legarea de textul băieții buni, adică deschiderea unei linii (ca să nu zic ciclu).
în care linie se întâmplă schimbări (pe care le-am observat de ceva texte încoace oricum și am și precizat asta) atât la nivel de poietică (așadar de construcție a discursului, de tehnică ce se construiește pe sine și care se limpezește, devine mai impactantă prin scurtare și viteză), cât și la nivel de fond.
anume se evită glisările în stratificare explicativă, care dădeau efect static și ușor greoi și se alege povestea precizată prin verb și mai puțini determinanți care să suscite corespondențe.
iar aici corespondențele (căci sunt - țepii căpșunelor, țepii unuia dintre personaje; interiorul și peisajul, intrarea deci în sine, respectiv ieșirea din cadrul \"naturii naturale\"), cum și gestionarea trecerilor (mult mai importante într-un text mai compact decât în cele lungi cu care ne obișnuiseși) merg în folosul derulării imagistice și conceptuale, fără să o mai sufoce ca în trecut.
adică eu aștept să văd cum linia asta o va coti, cum se va răsuci sau altele, dar m-aș bucura să meargă înainte prin asta.
căci e mai decisă decât în trecut și mai săgeată.

da, mai schimbăm macazul ca să nu ne clocim, ideea e să se aleagă ceva de ce am eu în cap cu fenta asta scurtă. dar mai vedem. mersid e trecere, e bine când se vede ceva

Dan, mă țin eu departe de \"apa-n piuă\"a, dar, când e vorba de Piatra Craiului, nu pot: \"câmpia văzută de pe creste...\"; asta e, probabil, viziunea unuia care nu a fost niciodată \"pe Creastă\"; eu zic așa: nu te lăsa amăgit (știu că ai putința) de afirmații de genul: \"poetică a cotidianului poetizat\";

asta e gratis: Piatra Craiului nu are nimic în comun cu \"mirosul de căpșune\", care, crede-mă, nu \"coboră\" de nicăieri; frumos Crai la malul mării, dar... \"uite-așa o barb-avea\".



aproape cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

casa de poezie, asta am și încercat, textul care să nu pună \"mari probleme creative\", nici să fie un produs elaborat, elaborare care coboară des într-o formă sau alta a artificialului în casele de poezie prin care trecem. bucuros de oaspeți noi!

don basil, văd că ai venit la textul asta ca acasă. dar prilejul acesta e mai bun decât toate celelalte.nu, nu m-am mai îmbătat nici cu alcool cam de multă vreme. văd că iei lucrurile ad litteram și exclusiv din experiența de montaniard, ceea ce eram și eu până să vină altele. astfel, nu știu ce te face să crezi că nu poți vedea ce câmpie dorești de pe orice creastă iar mirosul de căpșune nu văd de ce n-ar avea nimic în comun cu piatra craiului, el poate persista în memorie cât încă mai ești viu chiar și dacă te afli la polul nord. în cazul ăsta, mirosul era de la talc, parol, dar nu mai contează. mă bucur că trecuși p-aci chiar dacă te-ai specializat în teoria nodulară la papura de munte sau te alungară din casa poeziei ceva demoni haini. salve!

mulțumesc pentru treceri!

rătăcesc destul de des pe traseele marcate ale paginilor tale, dar, de data aceasta, având pioletul la mine, am zis să încerc o escaladă...; a ieșit ceva ca la filmările unde prins de o frânghie mergi pur și simplu în picioare și, apoi, se răstoarnă cadrul la montaj.

pentru că tot a venit vorba de film și de filmare, crezi că pe terasa bocului din \"marilena de la P17\" se simțea mirosul de gogonele din beci?

și mai cred că orice cotire dinspre formule deja dovedite ca viabile (cum mă mai exprim și eu) e binevenită pentru simplul, dar nu singurul motiv că prilejuiește o rafreșizare a logosului deloc neglijabilă, o mobilitate a construcției deloc cancerigenă și că cel puțin la nivel de încercare este deci validă, cât timp nu se glisează către lipsa de mesaj sau o cotidianitate plată, jurnalistică, înregistratoare de fapte.
e ca atunci când cel ce se ține de tangouri o dă și pe step, ajutat de aceleași picioare, numai că prin folosirea altfel a grupelor de mușchi.
miroase a ceva mai nou, am mai zis și asta. de oriunde te-ai așeza să urmărești.