Poezie
noi, apoi ticăloșii
2 min lectură·
Mediu
și pentru că nemulțumirile reglează prost
un metabolism aflat în zbor
gesturile fac inutile orice dialoguri
gurile zac trase în jos de bărbiile fără expresie
uite, mecanismele astea sunt făcute să dea
lapte la fiecare câteva ore
dacă numai aici stăm
în cuiburi despre care toți știm
se refac primăvara cu rahat din trecut
nu suntem plictisiți decât aproape de naștere
când gestația e un scuipat pe-un obraz neras
sub ruperile de nori care spală imediat
în felul acesta, memoria e o fată din flori
ce rost să ții minte până mâine
pietrele încălzite și când vine vorba să-i strivim
să rupem carne de pe ei și să punem pe noi
doar privim vinovați în căușul mâinilor
avem fața aceea în care ne-am pus toate speranțele
dacă vorbim despre rău e la fel
de fiecare dată când sunt bun, sunt rău
un cocoloș de carne se desface în mine
fie că e zestre maternă sau un fluierat patern
o cutie cu balamale unse înadins să trezească
numai simțurile care vor strânge de gât
toți ticăloșii, știu să facă asta cu poftă
atunci nu mai e nevoie să îngropăm
prea mulți, o parte din ei îi vom mânca
și canibalii pot fi uneori oameni buni
024117
0
[cam \"cronică de film\" textul; și nu mă gândesc la \"Ticăloșii\", ci - știi tu asocierile mele paradoxale - la Tarkovski]
cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu