Dacian Constantin

deodată m-am simțit singur până și respirul se multiplică în auz cu herți și înălțime aici unde aerul se ia la trântă cu bazaltul aici unde dunăre firea sărută cerul cu voluptatea contopirii

din muțenie prima vocală te naște rotund alfabetul poate să se scrie începe cu tălpile vorbește-le ca unor copii cu mustăți de lapte pe obraji frânează când o iei razna drogurile se

în privirea ta se joacă un diapazon de fiecare dată când îți lovești căpruiul de genunchi din pâinea de pe masă răsar cu flori în păr pot să simt ieșirea din timp și din iubire iar în

ne pare rău, la semnalul următor vor înflori cactușii. abonatul e momentan în căutare de umbre în deșert. luați o pauză în sec gustul rămuros al pierzaniei. pentru înțelegere vă răsplătim cu

s-a prins un cârcel de urmele tale ai fost acolo să-mi înșeli nașterea cu mama de mână și steaua-n capricorn am mers atâta drum în compas că visez numai cercuri sub pudră se vindecă

se dau dorințele de-a dura pe artere sticloase ca pe-un derdeluș s-au prins că loviturile de ciocan se aplică pe os cuiul rămâne mândru pentru poftele de-o zi setea tulbură aerul aceasta este

confuză că ești și că, atunci când laurii se așează pe trepte, se scurge din ei, înecăcios, izul victoriei ai nume prea grav, ursitoare în jurul tâmplei amestecând gândurile cu un șomoiog

m-am dat prin biserici de-a dura mereu menestrel, tot mai dus, de-acasă, din mine, cu gura de foc peste ochiul răpus mi-am rupt vergi de-altoi din credințe crescute pe firul de mac, mușcând de

Mâine dimineață, oricum, toate milioanele de senzații împreunate își vor sorbi cafeaua de după, ascunse, pătrunse, tu le mai vezi? pe unde s-au dus, că nici nu mai miroase a ploaie, a tors, a

de prea mult timp îmi lunecă prin piele cancerul unei obsesii neputința de a iubi a doua oară din respect pentru cea dintâi teama de comparații și de ridicări pe brațe ale sinelui de prea

mi-este cerul un alt fel de tavan mă ridic pe vârfuri și îi ating tălpile cu coatele-i țin prăbușite aripile mi-este pământul un alt fel de podea sub ea înmuguresc oase și verde

desfă-ți buzunarele, tată mi-ar trebui câțiva arginți indiferenți la surâsul lui iuda e drept vreau să îmi cumpăr cercei să te-atârn de lobii lunii și să te plimb prin luneta aceea a ta

am întors capul și am văzut umbra lungită cum se-ntâlnea cu o umbră și mai mare sub lună ireală de fapt luna este mereu ireală niciodată nu seamănă cu ceea ce știm despre ea cea de acum sau

așa că totul este cum ai spus că va fi un pic sărat genunchiul a pledat nevinovat rănile s-au vindecat și ne-au crescut scoici în loc de cruste nu mai pășim demult cu spatele pe ape ne

din muțenie prima vocală te naște rotund alfabetul poate să se scrie începe cu tălpile vorbește-le ca unor copii cu mustăți de lapte pe obraji frânează când o iei razna drogurile se

e cotropit cireșul foamea tentației îi schimbă adevărul uite-așa, de-o parte pe-o altă rugă parte ca-n pagini de carte de dragul poftei tale se răsucește pe-un călcâi și-și scutură

n-am reușit să cresc pentru nimeni niciodată mă tem de vârsta mea ca de un om necunoscut m-a preocupat numai prelungirea tăcerii perdeaua de după care privesc cum bărbatul meu pleacă păcătuind

Călin este copil. El și-a luat mingea și tenișii bleumarin și a plecat la joacă. În urmă, mama lui îl privește cu dragostea care nu poate fi copiată. Înaintea lui e cetatea în care se va juca

opriți viorile azi lacrima devine fidelă notă a sufletului ascultă-i căderea încetinită aer forfecat de pasărea colibri e-o voce în background vreau s-o aud un copil învață limba mamei

sfredelește rutina inutil pastorală peste munți orice dor are formă letală în cetăți din steaguri se face bandaj pe răni neplânse-n tineresc sauvage tu ai un fel generos de-a răpune apusul

prin soarta cărnii globule dansează preț de o clipă electrizant este fiorul că ești ce fel de cruce preferi azi cu brațele coloană sau cu șovăiala în cerc zi-mi orice mă aflu la răscrucea de

mi-aș dori să mor acolo unde se adună toate rugile lumii ca să îmi simt oasele pătrunse de ev să mă abandonez tuturor voluptăților împătimite de străbunii mei în barbă și-n cetate dar nu mai știu