Poezie
fetus
1 min lectură·
Mediu
n-am reușit să cresc pentru nimeni niciodată
mă tem de vârsta mea ca de un om necunoscut
m-a preocupat numai prelungirea tăcerii
perdeaua de după care privesc cum bărbatul meu
pleacă păcătuind cu o carte în mâini
otrăvurile aromate ale firii
un soi de bătrânețe prematură
de la care poți zurbagiu să și întinerești
nu mi-a murit nimeni în gânduri
și nici în brațe
am reconstituit sistematic zâmbete
saltimbanc de dragul bucuriei
am rătăcit vreo câteva imperii
cărora aș fi putut să le domesticesc caii
am ales să mă închin la ruine
istorie păstrată ermetic în urechi
aș fi vrut să fiu o amuletă
nimic altceva
porte-bonheur la gâtul unui copil
cu sprâncenele mele și privirea tatălui lui
am descoperit că nu există nici un adevăr general valabil
și că oamenii funcționeză algoritmic
de aceea i-am iubit pe cei ce m-au uimit
îmi place statutul de gură cască în fața vitrinei
cu farafastâcuri atât de frumoase
că n-ai ce să faci cu ele
adorm cu genunchii la piept cu palmele pe oraș
și mă mint că sunt cel mai norocos fetus al pământului
enormitatea asta trebuie să se termine
074419
0
ai ales interesant spatiile demersului tau poetic, si toata viziunea aceasta de \"fetus\" cu acele concluzii de la capatul vietii, o viata care se sfarseste inainte sa inceapa,
finalul e de gratie, incantata, las semn sa mai zica si altii.