am frământat aluatul cum mi-ai cerut
cel mai greu mi-este însă la capăt de rând
începutul adoarme-ntre limitele tale
la judecata de apoi voi fi arin vei fi mirare
cobor în cearșaf să-ți aduc
străpung arborele cu o privire
despicat în două nu-și mai ascunde
nici anii nici seva
ești fulgerătoare femeie îmi urlă
pe două voci smintit bocancii
mustățile lor sunt legate strâns
deși au
știu drumul acesta ca pe podișul din palmă
îi măsurăm pașii cu două perechi de sandale
dacă ai timp de ce n-ai veni
să ne luăm lumea-n cap și s-o ducem în vale
dezlegați de minune obosiți de
cu periuța de dinți voi da strălucire
turnului tău lingvistic
ascuns în spatele unor flori metalice
clănțănite-ntre poduri de frig
de teama de iubire
cu periuța aceasta voi țesăla tăcerea
avea pe față lume-ntoarsă de la câmp,
zâmbet lățit de șapte coți și-o dungă,
o rană nefirească, movie, peste alb pictat
cadaveric.
rânjetul complice oglinzii și lung
până la ultimul scaun din
tu vei muri otrăvit de-o poveste râșnită-ntre dinți
masculin avântat
am curaj să-ți dau giulgiul la o parte
aam curaaj
întoarce-te rămâi
sapă cu șuier
șanțurile de la mine până la
o să te
cuprins de fire
când mă voi fi
pradă-n gând
va
cumva
cuvântătoarea
peste liniști să mă
plâng în palme
când vei
cum
deșucheată-alcătuire
nu te nu mă lângă drum
se vor apă în
să știi că dorm pășește tiptil
uimirea pleoapelor duse pe perne
umbra se urcă pe trupul sorbit
în sticle prelungi cu gâtul subțire
sunt tânără-n tine un roi de narcise
a spânzurat toate
(Ceață nesătulă la fereastra lui iulie 27 în zori de ora cinci.
Jurnal stelar fără coordonate binecuvântate de sens.
Amibă ambiguă amplasată aliterat alături aievea.)
Sunt mândră c-am descoperit
sigur, și lumea a fost creată în
douămiipatrusuteoptzecișișapte de zile,
spațiul era atât de mare, încât timpul nici nu mai
conta, vei fi vrând să
spui.
dacă împarți lacrimile pe care nu le-am
\"diminețile tale mostariene îți aduc viorici care mor de ciudă că nu au fost acolo, de parcă tu ai fi fost... numai șenila dreaptă, reparată de Cladic știe ce gust are sindrofia basibuzucilor
Alpha și Beta se regăsesc în Omega,
dar noi n-avem sfârșit,
abia am învățat să facem sfori din lacrimi
pe care sa ne cățărăm până la Dumnezeu,
să-l luăm la întrebări și să ne întoarcem
Copiii se aruncă în hău
Zâmbind și lăcuind aripa.
Te-am întrebat cum te numești.
Algele rețin. Algele se țin
de tine ca de piciorul lui Isus.
Exagerezi, zise semimuza.
E doar un plop.
Un plop
Pantofiorii roșii.
Nimic mai viu și mai clar ca amintirea pantofiorilor mei roșii. Îi am încă într-o poză cu Moș Crăciun, la o serbare, Moș care știam că e tata pentru că îi recunoscusem mâinile.
Nu port nici un nume în strigătul nimănui și nu deranjez cu rugăminți, stârnind mila sau cerșind favoruri, pentru că mă simt cea mai dezgolită amărăciune, pe lângă care trec timpurile, fără să o mai
--------
Despre tinerețe și curaj
melcul acesta
n-are casă, nici noroc:
doar se grăbește.
---------
Lângă pervaz
suliță în cer
străjerii zilei beau gri
furia ploii
---------
Moda
Mugurel
privire-n pom
copilul lăcrimează
alb se face om
*
Dunăreană
pe plute șade
soarele încălecat
de-un val bezmetic
*
Epiphany
dorul recită
lumina pe degete:
sonetul
întinde-mă pe pământ
alungă-mi trufia de a respira
aerul ce ți-e numai ție dat
spintecă-mi tăcerea cu literele tale
vii vorbitoare rotunde moi
stăpânește-mi nevoia de a fi
recunoscută ca
Mi-ai dat chiar cuvântul pe care-l căutam,
agățându-mi-l de buze, să mi se scurgă
saliva ca o cascadă la picioarele tropilor
și să înot.
Mai târziu însă, a înghețat totul.
Până și verdele
mi-am jupuit memoria de craniu,
ca o floare smulsă. apare, dispare și se-apleacă
peste mine ceva cu mult mai mare
din mine și din afara mea. cu lupul
de mână cu calul prins în păr și
vântul sub
A venit la mine și mi s-a plâns că nu îl lași să se joace cu tălpile în Dunăre, că Dunărea nu e a lui, că e a altuia. Femeie, bagă-ți mințile în cap că iar te bag în apa aia rece ca gheața și o să
Eu vreau o casă la munte, dar nu mă pot dezbăra de duș, el a început s-o construiască, din clipa aceea, sărut cu sărut, temelia e grea, și nu e nevoie să fie mai înaltă sau mai curândă, ci să aibă
uneori nici nu cred că sunt mai mult decât
o idee
care-mi umblă însingurată
prin minte
trecând spre tine
printr-o trecătoare strâmtă
doar ca să mai ai ceva în plus
de pătimit
Or fi
controlăm împreună timpul îmi ești dator cu un botez
mama stă ghemuită în poala răstignirii ce va să vie
îngânând izvoarele căutându-mi tatăl și trecătoarea
fiica ei n-are chip s-a lipit de