Dacian Constantin

amărâtul meu călător ai palmele cenușă mi-e teamă de inima ta închisă lateral și de speranțele tale futile tu care ești înalt deplinule tu tu cel care nu încapi în oglindă în lumină în rame

În jurul meu duhnesc a viață nouă sute nouăzeci de oameni ca-ntr-o temniță de nouă sute nouă zeci de oameni sunt atinsă pe frunte am mirul lor curs pe umeri puterea lor peste ochi. Și ei se

luna sferic lătrată te-a înghițit cu poftă de soare ești amantul ei ideal mi-ai domesticit noaptea caii stau în genunchi peste căpăstrul zorilor silogism din răbdări clipa și-a ros

Ai pierdut vreodată vreun tren? Uite-așa, să îl vezi cum se duce, Sacadând cel mai vârstnic refren, Chatanoogă cu aripi caduce. Ai pierdut vreodată vreun ceas? Uite-așa, să îl vezi cum se

- Fiu-tu iar a plecat să colinde coclaurele, că am ajuns să pun și eu totul la genul feminin, așa l-ai înnebunit tu, i-ai stâlcit limba română, i-ai zis că șesul, când e îndrăgostit de-un munte,

Și-are vara asta, pic, pic, prietene, miros de nisip lipit de tălpi și zgârietură dulce de scoică pe obraz, miraj de vacanță trăită cu urechea lipită de burta lățită a lumii, plămâni de fier are

și ce frumos este iubitul meu îmi începe viața cu o compunere, ca la școală, când aveam fundițe și citeam Mihail Drumeș \"Invitația la vals\" și îl dibuiam de pe atunci prin mine-le pur, dar

Bărbatul ce va să vină are pe spate o cocoașă de iubire neînțeleasă. Cămila, știu sigur, prin deșert îmi va purta setea zăludă spre piramide.

ne întâlnim pe partea cealaltă tu vei face pâine eu cămăși de borangic la mâini nu vom avea cătușe ca azi ca ieri ca aici privirile vor avea și curaj și culoare ba mai mult, ne vom vedea cu

(prin solstițiu voi trece această descriere:) se făcea că îngerul a sărit din icoană și sfinții te desenau în pix problemele se dezlegau oval în inversă algebră copilul fura liniștea și o

mai am cinci minute cinci bătăi cinci ferestre cinci șovăiri până la dreapta judecată a mâinilor sunt nevinovat onorată instanță umblă vorba cum c-am atins țipătul că mi-a făcut

conjugă-mă ți-e dată această povară acest leș de unul dintre fiorii lui Dumnezeu conjugă-mă pe jumătate vei fi răsplătit de ruga și-ndurarea cuvintelor apropie-te ca de o redută cel rănit e

Copila de atunci se făcu femeie sub pleoapa ta zdrențuită de alcool și sub povara pereților pe care i-a strâns, chinuit, ghemuit, în sine, odată cu tine, odată cu deraierea aceea a ta, marfare pline

am făcut și azi trotuarul vânzăndu-mă ieftin iluziilor făcându-le mendrele pielea lor era amară și rece și m-am mințit că le-am iubit cu averea strânsă mi-am luat biruitor tot regatul înapoi

- Strânge mai tare pumnul, Mi-au spus medicii L-am strâns mai tare Până am obosit - Strânge-l și mai tare, Mi-au spus magii L-am strâns mult mai tare Venele au trosnit - Dar strânge-l

Ce-ai zice dacă ne-am privi unul pe celălalt până n-am mai putea și-am clipi amândoi Odată... ?

Zilele Libertății de Exprimare au readus în atenție problematica eliminării cenzurii și a dezmorțirii peisajului mediatic românesc, prin promovarea către public a informației de calitate într-un

tremurul meu e un țambal în care îți sângerezi coasta am pielea dacă de la întâlnirea cu zgura istoriei privește aici e groapa comună în care ți-am îngropat frustrările temerile trecuturile știrile

- Vrei o bucată de cremene? Facem lumină de-ndată. - Ce știi tu despre lumină, abia dacă vezi să pășești... - Pentru că zbor. - Pentru că zbori și n-ai aripi, închide-mi fermoarul la spate

mi-am înșelat libidoul doream atât de mulți copaci în jurul privirii mele încât n-am auzit cum din iris îmi creștea iarba trosnea verdele-n căprui și osul în carne de poftele mele de pruni de

inima germinează într-un cub fără ferestre până la tine mai am fix două rătăciri și-o stăpânire de sine azi săp gropile cu dinții mâine pământul scos ți-l aștern la picioare pășește acesta este

Cât o zi de post sunt cerceii ce spânzură valea din hăul crescut între noi dovezile vin și cazul se naște rotund cu logica rece a crimei cuvântul s-a lovit de oglindă și s-a văzut în cădere cum

Sunt însărcinată. Aceasta e vodca ta, hai, bea-o cât încă e plină de tot fenobarbitalul ținut azimut pentru duhuri...Nici nu trebuie să ai glas, ține pumnul pe masă și viața-ntre dinți, lovește

Sunt cea mai frumoasă poveste pe care am auzit-o de la Dumnezeu încoace, dar potopul emoțiilor mele nu a îngenuncheat înca nici o lume, să se destrame și apoi să se renască, ridicându-se cu o ARCÃ