Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Cum se învață copiii să zboare

I

2 min lectură·
Mediu
- Fiu-tu iar a plecat să colinde coclaurele, că am ajuns să pun și eu totul la genul feminin, așa l-ai înnebunit tu, i-ai stâlcit limba română, i-ai zis că șesul, când e îndrăgostit de-un munte, devine \"șese\", iar cerul - \"cere\", iar izvorul e \"izvoară\", că-i o fata singură ce plânge după un prinț. Ai zăpăcit copilul, cu al tău \"Nu-există-gen-neutru-când-vine-vorba-de-frumos\", să te văd ce-o să faci când o merge la școală, ca numai de iubire l-ai învățat... - Femeie, nu fi nebună, îl fac și soldat, dar lasă-l să traiască, ce-ai cu el, ai uitat că nu știai în ce limbă să îmi mai scrii despre iubire?? Încurcai \"amour\" cu velur, cu velurul de pe coapse unde ți-am desenat eu gramatica limbii părinților tăi... Lasă-l să alerge pe coclauri, e liber încă, să vorbească așa cum vrea, să urle, tu nu te uiți la noi că doar când ne iubim vorbim cel mai corect...??? - Să vezi tu ce mirko si horitze și dureri de cap o să ai, da` mie sa nu imi spui de astea, că-s dobrogeancă fără minte, că vreau copilul să aiba rădăcini, să-și știe istoria și limba, corect, nu cu licențele tale poetice, trimbulindule ! - Liniștește-te, femeie, că noi vorbim și ca bărbații, nu numai cum ne vezi tu, și e fericit, știi că asta contează, ieri mi-a zis că-i place când îi spui \"dete\" sau \"peine\" sau \"pekmez\" sau \"lutca\" , mai mult decat \"copilaș\", \"puișor\" ale tale ... - Așa ți-a zis??? Ce-o fi în mintea lui ? - Cum ce e? Ai uitat ?? A auzit cum îmi spuneai mie încă de când el nu era decât în privirile noastre, așa îi spuneai, spunându-mi-te mie ... Și i-o rămas drag ...
001.620
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
292
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dacian Constantin. “Cum se învață copiii să zboare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dacian-constantin/jurnal/122628/cum-se-invata-copiii-sa-zboare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.