Ce frumos este iubitul meu !

și ce frumos este iubitul meu îmi începe viața cu o compunere, ca la școală, când aveam fundițe și citeam Mihail Drumeș \"Invitația la vals\" și îl dibuiam de pe atunci prin mine-le pur, dar azi îl văd și ce frumos este iubitul meu are în privire văluri întunecoase de peșteră dementă, iar când și-aruncă uitătura înspre mine, vrăjitoarele amestecă bolborosite și cuminți fiorurile mele, abracadabrică să-mi fie cascada, farmece pierdute-n sânge prea curând metalizat și ce frumos este iubitul meu el ia lumea de guler și mi-o explică, fără să-i pese că, stai așa, soldatul mărșăluia, iar pâinea dospea scripeți să mi-l sugrume, înfruntă frica doar prin curaj, deși ea îl rupe de oase, îl duce-n văzduh, poftiți, vulturilor, acesta este ficatul, eu însă cu inima zbor și ce frumos este iubitul meu pe spate îi curg colindele degetelor mele și el se face și mai mândru și mai drept, naște albia în piept, albia aceea păgână în care mi-am lăsat creștetul la odihnit tinerețea, trezește-te, hai, mergem, hai hai, tu nu auzi că șuieră vântul după noi și ce frumos este iubitul meu el are povești în loc de mâini, istoria trăită și macinată-ntre frunți, toate cântecele cu vodcă și lacrimă, toate ale lumii sunt, toate ale lui, le ține acolo în pumni, le cântă pe degete și ce frumos este iubitul meu aș putea să știu că el e cel ce vine, numai dacă aș auzi cum tresare piatra pe care pașește, sau iarba, sau norul, sau tâmpla, pasul nobil, pasul cast, herghelia lui Înainte, doar Înainte și ce frumos este iubitul meu ! Că doar așa se încheie orice compunere netrucată, scrisă în banca a treia, rândul de la geam !