Poezie
Decăzută urcare-nspre sine
1 min lectură·
Mediu
mi-am înșelat libidoul doream atât de mulți
copaci în jurul privirii mele încât
n-am auzit cum din iris îmi creștea iarba
trosnea verdele-n căprui și osul în carne
de poftele mele de pruni de gutui și de peri
grația s-a născut la sat grația are umerii moi
ion vine lin și o cuprinde de mijloc lângă
înfumurată livadă de sori miroase a dor
a sezon nenăscut pentru fluturi și ciute
a palimpsest decăzut dintre pagini color
în tot acest timp de întâmplări mărunte
Dumnezeu era copil și sorbea lapte viu
dintr-o ulcică fără popor
023.072
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dacian Constantin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 94
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Dacian Constantin. “Decăzută urcare-nspre sine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dacian-constantin/poezie/121682/decazuta-urcare-nspre-sineComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
\"... acolo unde exista dorinta de metamorfozare atat de puternica, nici providenta nu intervine.\"
Doar anotimpurile, Codrină, doar anotimpurile intervin. Vii si nebune, deșănșațe și nemiloase. Suntem la mâna lor, așa cum bine știi. Și da, simțul olfactiv e înșelat de retină, și auzul de gustul unor pași trecuți peste buzele astea cărnoase ale verii ce va să vie.
Îmi place că ai răbdare cu vorba mea și că o citești, lucru pentru care îți mulțumesc. Și pentru că suntem concitadine, după ce voi termina cu răvășirile în matcă, sugerez să mergem să pictăm faleza cu tăcere. Așa, ca între zeițe ! :)
Doar anotimpurile, Codrină, doar anotimpurile intervin. Vii si nebune, deșănșațe și nemiloase. Suntem la mâna lor, așa cum bine știi. Și da, simțul olfactiv e înșelat de retină, și auzul de gustul unor pași trecuți peste buzele astea cărnoase ale verii ce va să vie.
Îmi place că ai răbdare cu vorba mea și că o citești, lucru pentru care îți mulțumesc. Și pentru că suntem concitadine, după ce voi termina cu răvășirile în matcă, sugerez să mergem să pictăm faleza cu tăcere. Așa, ca între zeițe ! :)
0

Finalul ma duce cu gandul ca acolo unde exista dorinta de metamorfozare atat de puternica, nici providenta nu intervine.
\"în tot acest timp de întâmplări mărunte
Dumnezeu era copil și sorbea lapte viu
dintr-o ulcică fără popor\"
Un poem pe care l-am citit cu mare placere, multumesc pentru lectura.
Bine te-am gasit, concitadino!