pe de rost, despre iubire

(Ceață nesătulă la fereastra lui iulie 27 în zori de ora cinci. Jurnal stelar fără coordonate binecuvântate de sens. Amibă ambiguă amplasată aliterat alături aievea.) Sunt mândră c-am descoperit sfiala în fața iubirii, lipsa cuvântului și lipsa poeziei. O tăcere rușinoasă și exprimări stângace - asta e marea mea mândrie. Jena de-a face traduceri între pagini interioare și comunicări exterioare. Nu-mi mai iese nimic, nici măcar schema simplă Subiect + Predicat + Complement, atributele i le-am dat de bună voie, prea multe atribute taie sărutul, precum mișcarea inversă, maioneza. Sunt rece. Iubirea m-a facut sfioasă in fața limbii române. A murit privirea pe care, narcisistă, mi-am admirat-o în oglindă dupa noaptea cu torțe la creștet și epidermă injectată cu absolut (de unde o fi răsărit metafora asta forțată?!): \"Tu vezi ce privire am eu, mă, uită-te - (click pe întrerupător, să-i spargă lumina retina și să vadă)- am licărirea aceea, o știu, de fapt, nu o știu, știu că așa am visat să fie, era în mine, o vezi, hai , zi-mi că o vezi, zi DA... \" El o vedea și pe-ntuneric, doar el o cosmetizase și inaugurase cu panglică de flori (furate din grădinile bunicelor neștiute) Femeia-iubită-cum-trebuie-iubită. Frumoasă femeie ai mai sculptat, la masa tăcerii i-ai arătat cum se face că există mujdei de usturoi cu iaurt și numai noi doi am mâncat, că lumea nu-ntelegea cum poate câmpia mierlei să se-nsoțească timidă cu vântul dobrogean, și strada păcii cu ulița porgjina, și eu, atât de copilă - cu tine, atât de stejar. Și merg acum pe străzi cu spatele drept și văd cum bărbații care se uită prelung la mine știu că te-am cunoscut, iar femeile mă taie c-o invidie nevinovată, de te-ar cunoaște-o dată... Și fiecare clipocit de apă visează să mă ducă iar sub trupul ce într-un semn de întrebare mi-a arcuit exclamările, negațiile, și numele tău incantat în neștire, lecție învațată by heart ești, Iubire..