Poezie
Zboară spre rădăcini
1 min lectură·
Mediu
întinde-mă pe pământ
alungă-mi trufia de a respira
aerul ce ți-e numai ție dat
spintecă-mi tăcerea cu literele tale
vii vorbitoare rotunde moi
stăpânește-mi nevoia de a fi
recunoscută ca aripă a ta
nu
nu-i adevărat că străinii te rănesc
și eu te refac
te-am mințit și azi
pedepsește-mi îndrăzneala
de a te recroi
după cum am chef
hai descalță-te și
ieși din trupul acesta întins
pe pământ
la picioarele tale
și zboară spre rădăcini
copacule
001.718
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dacian Constantin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 76
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Dacian Constantin. “Zboară spre rădăcini.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dacian-constantin/poezie/123012/zboara-spre-radaciniComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
