Închipuit

Ioana, eu am, mai presus de toate, prin temerile și pseudomistificările mele, obsesia adevărului, așa cum are o fetiță plânsul ei, în dimineți neexplicate de trecerea lumii pe șenile, peste joaca ei cu zmeii de hârtie. Ai spus tot era de spus despre scrierea mea într-un mod în care nu cred că aș fi fost în stare să o fac. Practic, dincolo de steluță, i-ai dat lumină. Și îți mulțumesc pentru asta.
(Textul e la personale pentru că la \"Personale\" trec, uneori, textele care cred eu că nu reușesc să transmită decât nebunia mea celebrată, dar, altfel, l-am scris aseară, fără mișcări impuse ori destinatar! )

nu stiu de ce, dar imi lasa impresia a doua opere diferite condensate intr-una singura. pe cat de slab e inceputul, pe atat de reusit este finalul. ma gandesc ca s-ar putea s-o fi scris in doua momente diferite ale vietii tale, sub impresia a doua evenimente puternice ce tocmai ti s-au intimplat, aflindu-te in doua stari sufletesti complet diferite. oricum, felicitari pentru steluta

domnisoara poeta face aici o interesanta paralela intre dorintele domniei sale de reusita in viata impreuna cu partenerul, prietenul, sotul, iubitul, amantul, si voluptatile traite de strabuni!, pe care cei doi nu le pot atinge.

iubitul, substituit cu hamlet, pentru o mai buna intelegere de catre auditor, este criticat, intr-un stil aproape cunoscut din trecutul apropiat, pentru ca nu mai are puterea de a sari peste praguri.

Domnisoara poeta isi desavirseste in final opera, dindu-i iubitului pe care-l catalogase mai inainte drept un “anonim figurant sufleur” lovitura decisiva, spunindu-i ca ea e “un exces de intimplari”, iar el “un minus de victorii”.

domnisoara poeta se substituie, astfel, ofeliei, dar o ofelie mult mai paminteana, aproape o lady macbeth care cu siguranta ca va lua viata in piept, cautindu-si alt partener, un than pe placul domniei sale, bucurindu-i si pe strabuni, si nu va merge la manastire.

Emil, nu lipesc niciodată nimic, nu cred în lipici și nici în gloss de buze: așadar, așa cum e și cum îți pare, textul e scris dintr-o suflare, fix aseară. Ruptura îți poate veni în gând datorită mesajului său
care, domnule Quasman, preferă mereu persoana a doua singular, pentru directețe
care, domnule Quasman, n-are nici o legătură cu lady macbeth sau cu vreo neofilită ofelie
care, domnule Quasman, nu e \"domnișoara poetă\", ci Alina Lazărului.
care, domnule Quasman, cu riscul redundanței, e încântată de cunoștință !

Wat Makham Tai am scris pe toți pereții și acum văzui că în căutarea thanilor, ți-am greșit numele.
Neintenționat, domnule Qasman! La noi, la mănăstire, se joacă teatru ieftin și tastaturile-s înnecate în greșelile străbunilor.
Mă iartă deci !

Sau inecate :)

ori înnebunite :)
încurcăturile întregesc îndoielile
închipuitul acesta e-un text personal
îndurare și înveșmântare în întregirile erorii
doar rațiunea nu poate fi o întâmplare
în numele limbii vă cer iertare !
:)

Da, marturisesc ca ti-am citit si explicatia cu \"personalele\", ca altfel chiar ma intrebam, cand eu am gasit aici poezie asa, condensata, cu fiecare cuvant si vers de citit o data, si de intors la el si din interior. Da, poate ca si de-asta e la personale, sa ne spuna cum sa ni-l facem personal. M-a incantat constructia si mesajele \"secundare\". felicitari!