Cucu Constantin

Tristețe de copil uitat acasă Plângând cu ochii de matur Ai mortului ce stă pe masă Și-i fac luminile contur. Durere aprigă, dar scurtă Ce se preschimbă-n agonie Jelanii care nu

Când tot absurdul răzbate din poveste Se-ntinde-n jurul nostru și implodează-n noi Spărgând realitatea în mii și mii de feste Și-n amintiri care se-nvârt în cap , strigoi Când urcă-nvolburarea

Nu mai revii , cum reveneai cândva Ca noaptea ești, mai lungă și mai oarbă Te scuturi de petale fără să înflorești Tot căutând mereu să fii altcineva Mă schimbi adesea ca pe-o monedă

Miroase încă amintirea ta în jur Și mă înțeapă-n mii și mii de locuri Mă-mbracă-n nori de abur și de fum Lacrimile picurând peste nestinse focuri Te simt mișcându-te fără să te poți abține Ca

Atâtea muzici, o chitară Reacordată, fără vlagă Cântându-mi fals, seară de seară Din ciupitura ta beteagă Lumini, culori curgând din umbră Topind contururi în decor Redesenate-n zarea

Atâta liniste în nesfârșită noapte Să te aud din nou, ivită dintre șoapte O rază ce străluce în bezna, care-n jur Suflă în lumânare și-o pâlpâie a scrum. Atâta de adâncă și cât de

Uneori aș vrea să spui doar „da” Fără să-ntrebi „de ce” sau „cum” sau „când” Aș vrea să penetrez intimitatea ta Să te citesc adânc în suflet și în gând. Și alteori aș vrea ca numai să

Aș vrea să pot din nou să te ating Cu focul meu să-ți picur amețeala Să te aprind ca tot eu să te sting Când îți cuprind cu limba fierbințeala. Aș vrea să-mi culc din nou pe coapse mâna Să te

În seara ce se umple, aspră și pustie Nimica nu mai este, nimeni nu ne mai știe Iar ploaia ce străpunge încețoșare-albastră Când îmi întinde mâna și-o frânge de fereastră. Grelele broderii de

Ascultă primăvara ce vine În zgomot de dezgheț, de naștere de viață Te scutură de geruri, dezbracă-te de gheață La pieptul meu te încălzește-n fine În vremea tot mai blândă și mai

Cine ar fi crezut că o vară fără de tine ar fi putut să treacă La fel de repede cum trece o vară oarecare ? Suntem ca doi stăini, un el și o ea ce pleacă Spre alte zări, indiferență și

Dure, rece, solitară, amintire despre vară Poartă culmile de gheață ca prim pas spre altă viață Și de poate mai poți spune, altcuiva, fără de nume Cât de greu să retrăiești, alte dăți, alte

Suntem obișnuiți să privim speranța ca pe un fapt pozitiv. Ce poate fi mai motivant pentru un bolnav decât convingerea că va fi mai bine, pentru un ocnaș gândul la ziua eliberării, sau pentru un

Foaie goală de hârtie Gânduri neîmpărtășite Să le cuget în neștire Scuturându-le grăbite Foaie albă, gânduri negre Întunericuri mascate Ce îmi stau în cap de veghe Și aleargă

Bat clopote. Sclipiri din rochia ta albă Se-mprăștie în jur, burând cu diamante. Oameni necunoscuți se-ntind ca să te vadă Și-n gene li se-aprind priviri înflăcărate. Minutele dispar. Doar tu

Buchet de flori, aflate într-o vază Petalele-și încarcă cu blândețe Când pe fereastră se strecoară prima rază Să-mi mângâie fetița cu tandrețe. Buchete de speranțe-mpărtășite O să aștepte fata

Te-am văzut odinioară când mi-era mai bun văzutul Nu erai decât o umbră, bună doar de pus pe sârmă Te-am învins poate o dată când nu prețuiam învinsul Și-am rămas gol, gol în mine, fără vele, fără

Ce repede uitat ești Seniore ! Ai fost mai bun ca noi ! de neiertat ! Prea ne aduci aminte , Seniore Că noi vom fi cu mult mai de uitat. S-au ridicat din umbra ta pigmeii Dușmani s-au adăpat

Singur, singur Vântul dezmiardă-n tăcere copacii Distante, lumini pâlpâiesc Spre cer aș țâșni, de-ar pieri aracii Ce țin cerul departe și eu să nu cresc Din trupul nesigur. Desigur,

Noapte de vis ! Noapte rusească ! Chemări de argint strălucesc în fereastră Și lame’ascuțite de răceală nebună Scârțâind se desprind din colțuri de lună. Presară din beznă fulgi de zăpadă Dar