Poezie

Absurdul

2 min lectură·1 octombrie 2011

Mediu

Când tot absurdul răzbate din poveste

Se-ntinde-n jurul nostru și implodează-n noi

Spărgând realitatea în mii și mii de feste

Și-n amintiri care se-nvârt în cap , strigoi

Când urcă-nvolburarea și mintea mi se surpă

Făcându-mi conștiența să se închidă lent

Pe nesimțite gânduri în capul meu întrupă

Într-un mirositor și-otrăvitor buchet

Iar câinii latră a beznă și a groază

Prin plopii ce murmură ușor a cimitir

Nici luna nu mai poate s-arunce nici o rază

Și îmi vorbește blând, frumos,dar fără șir

Mă lasă în absurdul ce doare și băltește

Surăde-mi când mă vezi și știi că mă înec

Mormântu-i pregătit și mi se potrivește

Să mă ascundă negru, absurd și neîntreg

Ascunde-ți dinții în carnea mea muiată

Absurd scrâșnește-i flămânzi și zâmbitori

Râde-mi de peste umăr cu vocea-ți fermecată

Când mă fereci în hrubă, cu mii de-nchizători

Mă sapă cu săpatu-ți adânc, absurd și suplu

Mă toarnă-n forme și calcă-mă-n picioare

Fă-mă să ma simt gol și asta fă-o dublu

Apoi mă fă bucăți, ca într-o răzătoare

Mă fă cuțit, să întru în abcese

Mă fă cum vrei, mai rau sau mai urât

Dar fă te rog să nu mă mai apese

Absurdul neîncetat din suflet și din gât.

001.137

Cucu Constantin. “Absurdul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cucu-constantin/poezie/13990231/absurdul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.