Cristina-Monica Moldoveanu

cât mai era rouă pe floare mama plecase cu bocceaua de semințe la cimitir să crească petunii și margarete tata se urcase în vârful cireșului pe jumătate adormit un pui de vânt de

„Mergând Iosif cu Maria/ în Viflaim să se-nscrie...” „Cum adică să se înscrie?” „Așa spune cântecul.” Și ningea zăpadă mai albă ca așternutul și mă ghemuiam în patul mare înțolită în cămeșoaie

după ultimul cutremur un șoim s-a cuibărit sub tâmpla mea pasărea vânează în zori în timp ce încă dorm neîmblânzită de brațul bărbatului cu mănușă din piele de ied am ucis zmeii din vise și

dacă se zdruncinau norii la temelie și ciubărul de sub scoc spumega râdeam cu dinții strânși de prea mult aer cu mireasmă de nuc înverzit atât era de proaspăt totul desigur eram copil

Intram în bucătăria comună seara când oboseala îmi mușca timpanele ca un zgârci pocnind ritmic în ureche. Gândacii roșii mișunau printre cleiuri vechi, flăcările fâsâiau spasmodic. Mirosul de arsură

Mugur de piatră e floarea de-acant, Ochi omenesc prăbușit în neant. Stele prea reci pe coloană coboară, Caier netors, cerul le înfășoară. Noaptea forțează a inimii vamă, Oranjul si roșul încet

Scriu acest text fără valoare literară la rubrica personale, deoarece îmi doresc mult să clarific aspecte legate de numele meu, deoarece am avut probleme pe acest site și în alte părți. Am suferit

fericirea este un cuvânt pe care nu l-am mai rostit de mulți ani cu sensul devorat încet ca gălbenușul de un pui mort în găoace într-o zi am pierdut-o printre concepte abstracte aruncată

Aproape că simțeam în cimitir un gust de drojdie acră, de cer încăpățânat să nu ningă de piatră de cruce care trage să se rupă în colțuri. În pronaosul bisericii un brad de Crăciun mirosea

Ea stă singură. Fără pisică, papagal, televizor sau telefon. Doar un cactus și o mușcată fără flori. De fiecare dată când mama ei vine în vizită are lacrimi în ochi, fiindcă mama ei scutură

Povestesc aici tot adevărul, pe scurt, în note de jurnal, despre anul 1984-1985 din viața mea chinuită în prima parte a adolescenței, când încă speram din tot sufletul că nu voi ajunge la spitalul de

Viață de câine... Am cerșit libertatea în zadar pe toate siteurile unde s-a putut în România sau în străinătate. Fiindcă am vrut să trăiesc, să fiu o excepție, unul dintre sclavii eliberați. Am

Era pe vremea când citeam „Fecioarele despletite”, de Hortensia Papadat-Bengescu. Oare îmi amintesc corect? În acel roman ori poate în altul, poate în cartea „Într-un cămin de domnișoare” de Anișoara

Și ce aș putea spune legat de scrisul unei poezii....sau de faptul că am început, ca orice om în afara breslei literare, să scriu poezii acum 6 ani? Mă așteptam să reușesc ceva frumos, să fiu

în curtea spitalului era un bărbat o spuză amară de cuvinte îi curgea pe lângă buze ca ploaia torențială la scoc nu știam dacă văd trecut sau viitor pe chipul lui anii erau amprente

dragostea precum o glumă bună despre moarte se naște când o fetiță își pune cireșe la urechi iar bunica simte un cârcel în inimă se aprinde greu ca focul din amintiri dar rămâne tutunul

ploaie caldă - în ciubărul cu lapte cade un țânțar plescăit de șlapi - oala cu lapte de bivol pe-un drum noroios

înainte de cântători s-au trezit inchizitorii să ardă pe rug celelalte gospodine cuminți, fetele bătrâne cu fuste demodate, roabele lui Dumnezeu rugându-se în tăcere vrăjitorii se strâng în

pod cu vechituri - pe lanțul bicicletei urcă o omidă

când au ridicat casa tinerii au aruncat stupii părinților au sădit un măr și un păr soiuri bune s-au ținut tari pe pământul sărac au crescut peste țigle fructele pocneau înspre

tânăra fată plânge a întâlnit odată un bărbat nu s-a întâmplat nimic altceva decât că-și aranjase părul pentru el femeia în vârstă o privește grea în fotoliul ei curățindu-și ochelarii

Nu am crezut niciodată că mi se poate întâmpla așa ceva: să intru în rezerva spitalului, să șed aici, într-un fotoliu îmbrăcat în catifea, doar pentru a fi martora acestei scene din fața mea,

Doctorul: Ai avut vreodată halucinații? Pacientul: Nu, ați văzut vreodată o schizofrenă? D: Ești încă virgină? P: Nu, până când voi întâlni bărbatul potrivit. D: Ai auzit vreodată voci