Mama casă
de aceea firul de grâu e și el copt și Dumnezeu se trage înapoi către miezul lumii ca să îl lase să crească în pielea lui și copiii noștri să aibă și ei loc, să se înalțe și ei în goluri ale
Muzeografie
sunt fericită că sunt singură de când a înflorit trifoiul. parțial eram poetă, dar odată am înțeles că certificatul de deces în anii tineri se confundă pentru mulți cu pașaportul de grație pentru
Soli deo gloria
mă gândeam că între noi este atâta neant încât ne putem îndrăgosti unul de altul dar de fapt dragostea lucrează prin noi precum neantul metafizic se insinuează între noi și ne face prunci
Ab ovum
m-am gândit la ceea ce îmi lipsește și am văzut că îmi lipsesc lucrurile pe care nu le pot vedea și uneori mă supără aerul plin de praf și fum care trebuie să fie aer curat ca să pot vedea ceva am
mamă moartă
mulțumesc, mamă moartă, pentru că mi-ai dat ploaia și valurile, că mi le-ai predat ca pe un abece-dar fără mine, fără tine, fără toate celelalte mame moarte ele nu ar exista acum când eu mă prind
Horă
era dimineață și puii păsărilor creșteau în ouă, era primăvară, fetele erau frumoase, chiar strălucitoare și ploaia era firească și simplă ca ele din pământ ieșeau minuni, tijele se mișcau
Ave!
în câmpie era uscat și, precum oamenii săraci, dormeam cu urechea la pământ cu oasele întinse pe dreptate așteptam și priveam în cerul întreg și mare să vină de sus ceva speram fusesem
Târgușorul de iarnă
o fetiță din orașul minunilor a venit în piața de brazi plină de copii și înmiresmată ca o mireasă în rochie cu leduri multicolore a cumpărat un bastonaș de acadea din târgul de sărbătoare și
marea
așa cum se încheagă frumusețea din valuri din frământarea mării afrodiziacă și anadiomenă bobul de rubin în ceasul vechi din buzunarul celor cu suflet bun prețios tot așa restul din oameni după
creație
pune între noi un vânt albastru sau de o culoare turbată așa îmi voi simți picioarele zvâcnind în goană și o mare cu valuri, să fac și eu brațele mele despicându-le clipocind să deschid
Floarea-soarelui
dimineți cu mure coapte prea fierbinți sunt teii-n noapte cresc ciuperci în cercuri albe țes păianjeni între nalbe chiar la sfânta Înălțare de prin munți vine chemare rochia ei de voal
și plouă la Veneția de Jos
dimineața umbra mea sărind zidul de cărămidă printre flori albe de volbură ceașca de cafea a mamei pictată în mâinile ei palide și moi ora trece ca o umbră ușoară peste ridurile pendulei vechi totuși
sentiment ploaie
plouă domol. peste toate podurile plouă mișelește și se rup își pierd rosturile în care erau prinse și devin inutile cade și puntea mică pe care mergeam împreună până la arborii cu păstăi
Imortele
nici vară nici toamnă - mama adună în șorț imortelele
Inscripții
Motto: "Sunt sănătoși, dar vai Acum nimic nu este ca-n acea zi de mai" și probabil că astfel am ajuns să avem capul de carton, inima de carton și toate organele și mușchii la fel presate și
Haiku, 2023
evantai deschis - mama pare mai frumoasă când zâmbește * zbor de lilieci - și în curtea ospiciului se înserează * cad castanele - doi bătrâni discută iar cu glas domol
tomnatice
vântul doboară ultima căpiță - singur pe câmp regrete târzii - doar teiul uscat din vară încă-i înfrunzit
deși nu întrebam nimic
nimic, răspunse cineva deși nu întrebam nimic în vântul albastru al dimineții două libelule înainte să dispară umbra lor înghițită de umbra unei păsări doar ele două și spațiul
Dormi, pădure
dormi, pădure, somn de-arin, dacă frunza-ți cade lin, când e vântul într-o dungă, ciripit să nu te-ajungă și mai dormi vreo trei ierni grele - sprâncenate cucuvele luminișul ți-l urzească ursul
Povești
când m-am născut ningea, ca întotdeauna și casele mijeau acoperișuri calde dintr-o poveste de demult peste mulți ani, poate o sută, poate o mie mă voi reîntrupa și voi călători peste câmpuri
cod galben
cod galben la știri - pe lângă coșul de gunoi vechi gogonele sfârșit de vară - deasupra gunoiului murăturile vechi vine furtuna - lângă tomberonul plin câteva murături
Floare de crin
crini înfloriți - jurnalul din tinerețe deschis la final se deschid crinii - copiii încă joacă ”Flori, fete sau băieți”
apă aer foc
îngerul meu și-așează palmele căuș peste buze suflă în inima mea eu tresar cu spaimă de floare în vânt la o parte cu visele suflă el în inima mea și mă trăiește ca pe o păpușă clipa și
emoții disparate
iar peste profilul ei delicat de vlăstar nobil cădea o apă de voaluri cu pepite de aur ape dulci îi lăsaseră toate aceste vieți și iarăși vieți cât de mult am admirat demult frumusețea dar
