Cristiana Popp

O să-ți vorbesc azi despre o poveste de dragoste. “M-a rugat să-l scol peste un ceas sau două, dacă nu se trezește.” Ce-aș mai putea eu să spun în plus despre dragoste? Cine, ce ar mai putea inventa?

Sub marginea pleoapei Ne zgârie noaptea Un clopot ciobit De biserică slavă Trupului tău Ca vatră aprind O nucă verde În care-ai sădit fără gând Scâncet albastru Sau o tăcere Cuminte și

Vorbeam despre rațe, peșteri și ecograf (Să-mi explici poate de ce măcănitul rațelor nu are ecou) Încurcasem stupid lungimea de undă cu gândul așternutului nostru (O să-l spăl zilele astea, e

Vine o vreme pentru tot O vreme a fost să-mi pierd Și am Tăcut ochiul s-a-nchis O vreme a fost să cred Și am Aprins adâncul s-a-ntors O vreme a fost să aștept Și am Acum o vreme e să.

Mă întreb: răutatea lipsită în mod absolut de regrete, privită, înțeleasă și asumată ca o trăsătură inocentă de caracter poate fi condamnată? În definitiv, puritatea sentimentelor și trăirilor e

Femeia aceea practic n-a existat. Altfel cum îți explici cât de mult te-a iubit??!! Mdea, știi tu, iubire de femeie, nu poți da mulți bani pe ea. Astea iubesc precum plouă vara, din senin. Nici nu

Am citit \"Zenobia\"... \"Mă simțeam cuprins parcă într-o uriașă picătură de apă care, ea, gândea și respira pentru noi, așa, ca la început\" (pag. 8) \"Naum P. Măta, i-am răspuns eu, în gând\" (pag.

Sufletul meu e o fântână. Cu cumpănă de-argint și roată albăstrie, departe între dealuri rătăcită în calea tot mai rarilor drumeți hrănește visul tău în noaptea dăruirii sterpe. Sufletul meu e o

Îți simt degetele violete adânc încrustate pe trupul meu aprins. Clipele nopților mele îți poartă numele ca un vaier prelung al neputinței de a fi doar unul. Mirosul tău, sărat ca mările tropicelor

Lumeeeeee, vino să vezi cum plouă la mine în balcon! Plouă frumos, cu oțâră de soare (bunica zicea că-s multe fete mari gravide, da’ n-am înțeles niciodată cum or fi ălea fete mari gravide??!!). Mai

Și totuși mai lasă-mi acest ultim vers, Cu toată ființa mea de lut flămând Să-mi mângâie pana cu cântul lui șters Să plângă și primul și ultimu-mi gând. De-mi furi fără suflet și ultima

De ce bați la ușa somnului meu? Te întorci din luminile prăfuite ale unei uitate copilării și zgudui cu degete reci zăbrelele ființei mele. Cu priviri albastre urli sub fereastra asumatei mele

Să-ți scriu ție, sufletul meu… fiindcă vreau să fiu sinceră, cum n-am mai fost poate niciodată, nu voi scrie despre acel suflet al meu pe care-l pot vedea toți. Nu voi scrie pentru sufletul acela

A venit circul în oraș. Cu bufonii lui zgribuliți și trapeziștii căzând din nou din singurătatea cupolei, cu zornăitul asurzitor al tobelor și strălucirile obsesive de beteală zdrențuită. Fără

Vreau să știți și voi că există minuni. Chiar dacă nu mă credeți, eu știu că ele există. Îl știți pe Cătălin Botu ? O știți pe Alina Botu ? Chiar dacă nu, o să vă spun o veste sublimă. S-a născut

M-am pregătit de înmormântare. Cu nopți sălbatice mi-am îndeplinit priveghiul, cu lacrimi ivorii am spălat trupul iubirii mele ucise, cu buze arse de febră am șters-o și apoi cu ființa mea pârjolită

Nu știu de ce mă iartă timpul și nu plâng La groapa mea bătrânii ochi ai mamei, De ce mai rătăcesc târziu, amar, nătâng Hălăduind prin vechiul meu tărâm al foamei. Somnul tristelor figuri urlă

Am tras ieri două concluzii majore: că de la Silișteanu nu știi niciodată la ce să te aștepți și, cea de-a doua, că uneori să fii om e mai greu decât să fii poet. Am plecat la Pitești din două motive

Excelența Voastră, prea stimate Vers, Te-aș ruga acuma să-mi revii în pană. (Mă scuzați, pluralul l-am pierdut din mers, Mă grăbesc cam tare, n-am băgat de seamă.) Cum spuneam deunăzi, rugămintea