Despre identitate

“Lupul albastru” este cel mai neobișnuit roman istoric pe care l-am citit eu. În general scriitorii japonezi au darul de a mă surprinde cu stilul lor neîntâlnit în literatura occidentală. Yasushi Inoue pare a ne propune un roman despre viața lui Genghis-Han, inițiativă riscantă ținând cont de incertitudinea datelor istorice legate de această perioadă. Nu știu dacă nu cumva aceasta este din start o pistă falsă. Poate veți afla voi, căci romanul acesta nu pare a avea nici pretenția unuia istoric. Este mai degrabă o legendă stranie, un amestec misterios de real și fictiv, de istorie și imaginație.

N-am să vă vorbesc acum despre frumusețea vieții nomade, despre obiceiurile mongolilor, unele barbare, altele minunate și nici măcar despre numeroasele destine complexe întrepătrunse în cartea despre care scriu acum. Îmi voi permite doar să vă pun o întrebare: știți cu adevărat cine sunteți și de unde veniți? Mie răspunsul nu mi-a fost nicicând la îndemână și, citind „Lupul albastru” m-am întors la incertitudinile adolescenței mele când, căutându-mi rădăcinile, m-am aflat străină de toți ai mei. Căutarea identității, coșmar recurent al omului ce se întreabă, rămâne tema principală a acestui roman. Se poate explica prin zbaterile societății japoneze postbelice, confruntată cu un real Göttedamerung, dar probabil își are izvorul într-o mai profundă și mai intimă experiență personală. Genghis-Han – marele cuceritor, cel care a întemeiat din nimic Imperiul Mongol rămâne, sub aparența celui mai puternic dintre muritori, un om frământat de îndoieli zdrobitoare. Fiindcă până și cel mai important bărbat se supune unui destin implacabil în care istoria se repetă ca-ntr-o Sală a Oglinzilor Strâmbe. Modelându-și viața după propria-i voință se vede obligat să-și recunoască rătăcirea atâta timp cât lupta cea mai grea nu se poartă în podișurile Asiei. Învingător fără drept de apel al oștirilor lumii, va fi înfrânt în singura bătălie importantă – aceea prin care și-ar putea cuceri pacea. Pe oriunde trece străinii îl recunosc: el este Hanul, doar în singurătatea cortului sălășluiește un străin, căci Hanul nu-l cunoaște deplin pe cel cu care își împarte trupul și soarta. Și oricât de departe ar căuta leac acestei necunoașteri, la capătul zilei se va întoarce tot fără răspuns. Acesta va rămâne ascuns undeva în chimirul unui zeu plictisit, căruia nu-i face nici o trebuință. La ultima pagină m-am văzut nevoită să recunosc: nu știu cine sunt și-n vinele mele curge sângele unui străin. Oricât m-aș convinge că eu și numai eu sunt responsabilă de ce sunt și de coordonatele vieții mele, din ce în ce mai des simt nevoia să-mi caut originile și să aflu cine și în ce mod m-a zămislit. Și odată cu vârsta înțeleg tot mai bine că n-am să aflu niciodată răspunsul simplu al întrebărilor complexe pe care mi le pun. Iar voi, cei de-acolo, dacă știți fără greș cine sunteți și de unde veniți, uitați de noi ceilalți – dezrădăcinații. Părintele nostru poartă chipul unui lup albastru.