Cristiana Popp

între noi sunt kilometri fără sfârșit de autostradă reparată din banii dumneavoastră o pădure sau două și o tăcere sau două azi nu te sun de la gorjului să-ți spun că ajung și nici tu nu

- Haide, bea, e chiar băutura zeilor! E nectarul nemuririi. Agatha privea cupa de cristal din mâinile lui Xander. Lichidul chihlimbariu strălucea în lumina zecilor de lumânări împrăștiate prin

Prolog: Vecina mea de la patru povestește unei asistențe uimite și, în egală măsură impresionate până la lacrimi, drumul până la Ju-de-ca-tă (așa zice ea, cu majusculă, silabisit și cu un pleoscăit

Eu n-am să mai scriu poezii (doar o vreme, cel mai târziu până găsesc ziua de ieri) fiindcă tot trec străini și spun: “iubesc, râdeți de ele și de nasul lor roșu de clown stupid, poeziile astea

vroiam să-ți arăt între două zile două nopți doi pași două arderi toată trecerea lumii prin palmele mele mințind ascunzându-mă plângând într-un pântec străin nașterii și toamnelor mute oarbă în

Mă gândii (muică, dar rău m-a prins olteneasca asta), cum ziceam, m-am gândit să vă spun și vouă cum mi s-a părut mie toată joaca asta de-a experimentul și alinierea. Vă rog să observați că am avut

mă plicisește mirosul de ambră arsă al trupului meu când uit să-mi pun pelerina de noapte și lentilele cârlionțate de distanță nu pot să fac 100 de flexii-extensii cu mâinile după suflet și gleznele

E o zi taman potrivită pentru a înnebuni fluierai în colțul urechii la primele raze de vânt prea târziu mi se răspunse tocmai acum când secreția lacrimală a stelei a șaptea, a șaptesprezecea, a

un pui de om strângea la piept o jucărie un pui de duh strângea la piept un pui de om povestitorul e un trup de pluș scăpat de mâna tresărită-n somn miroase-a moarte dulce vinovată a versuri

E ultima pastilă pe care o port în căptușeala purpurie a pardesiului meu de vară-iarnă și asfințit. Lithiul s-a interzis demult, a fost scos din farmacii și ars în piața publică infamul

Am clipe când te-aș iubi ca un prunc cu amintirea poruncii din urmă și a dreptului tău la neiubire Atunci îmi spun că fi-voi hoțul neprins ce fură doar o sutime de dragoste (ca un atlet dintr-o țară

Sunt regina păpușilor de pe strada mea matinală joc oină cu ciori roz și dimineața-mi arată degetul mijlociu zâmbindu-mi complice Amanta mea mă cheamă sub reflectoare cortina să ne cadă în cap ca-n

Știi? Nu ar trebui să te ferești de buldog… Îl lasă osul să fure, oricum i-o iluzie. Nici măcar nu ne mai face trebuință osul acela imaginar. Aievea rămân peronul de gară și-un zâmbet (poate și o