Despre alinierea mea

Mă gândii (muică, dar rău m-a prins olteneasca asta), cum ziceam, m-am gândit să vă spun și vouă cum mi s-a părut mie toată joaca asta de-a experimentul și alinierea. Vă rog să observați că am avut răbdarea cuvenită să ascult părerile tuturor celorlalți, nu de alta, dar poate citindu-le pe toate găsesc și eu ceva inteligent de spus. Desigur n-am găsit... Eu am înțeles ce i-a făcut pe ceilalți să participe. În rezumat: le-a plăcut poza, i-a inspirat poza, de dragul organizatoarelor, de bucurie că au fost aleși să participe. N-am înțeles însă ce m-a făcut pe mine să particip. Asta nu că aș fi avut cum să refuz. Poza mi-a plăcut, dar nu m-a inspirat, drept care am scris pe lângă ea. Organizatoarele îmi sunt prietene (una, se știe ea care, chiar ceva mai mult), dar declarații de amor ghebos și veșnic puteam să le fac foarte bine și prin alte părți mai puțin poetice și publice. M-am bucurat că m-au băgat și pe mine în seamă, dar puteam trăi și fără asta. Atunci de ce a participat Brigaela? Fiindcă i s-a părut o provocare și niciodată nu s-a dat în lături de la provocări. Am găsit in acest experiment oameni pe care îi cunosc personal și oameni pe care i-am întâlnit doar virtual, prieteni și necunoscuți, persoane de care mă leagă sentimente puternice și persoane care îmi sunt indiferente, oameni al căror caracter îl admir și oameni care și-au câștigat disprețul meu, poeții pe care îi citesc mereu și alții prin a căror pagină nu am trecut niciodată. Și atunci nu puteam lipsi. Fiindcă prezența unora mi-a făcut onoare, fiind fie oameni pe care îi respect, fie poeți dragi mie, fie întrunind ambele calități, iar alții, prin prezența lor mi-au impus să accept un compromis obligatoriu în societate: acela de a fi asociat cu oameni total străini de firea și sufletul tău. Dacă a fost un experiment? Pentru mine da. E drept, unul mai puțin standardizat decât experimentele studenției mele cu broaște spinalizate și șoareci înșirați pe planșete (pentru detalii și amanunte, apelați la Alma). Am aflat câți oameni pot scrie ceva în condiții de atelier literar, cu temă impusă și termen limită (intră aici motive subiective și obiective). Am aflat din câte unghiuri se poate vedea o imagine (aici dau exemplu că nu pot altfel): Andakim a vazut un neg pe fața Lunii, pe când Ted a văzut un sân matern. Mi s-au confirmat multe previziuni: că participarea va fi majoritară, că nu se va repeta aceeași idee, dar maniera de abordare va fi asemănătoare (off, dulce epidemie numită poezie.ro), că textele vor avea puține citiri (recunosc că și mie mi-a fost dificil să le citesc pe toate și am făcut-o în mai multe episoade). Alte prezumții mi s-au infirmat: am crezut că vor aparea nemulțumiți și cârcotași, că de fiecare dată când cineva inventează cuiul, apare altul care l-ar fi făcut mai frumos, sau, și mai rău, unul care te ia la întrebări de ce îi zici „cui”, că avea el copy-right-ul asupra noțiunii, care de altfel nici nu e potrivita etimologic. Ei bine, ei nu au apărut și asta înseamna că sunt eu mai pesimistă decât ar trebui. Și atunci am eu o nemulțumire mică (Nia, nu da, că nu mai fac). Aș fi vrut să mai citesc vreo 3-4 scrieri pe tema asta, oameni care nu au fost invitați fie din lipsa de nivel (pentru poză), fie din cauză că nu putea participa chiar toată lumea. În rest să vă spun cum a fost la mine. Am scris pe ultima sută de metri, m-am luptat cu limbajul HTML (mai bine mă puneați să învăț chineza, oameni buni, decât drăcovenia asta cu care îmi toc mințile de ceva vreme) și cu 8 minute înainte de ora limită am reușit să postez textul. Să vă mai spun că aș fi vrut să dau fiecărui text o steluță pentru că fiecare mi-a plăcut în felul lui și m-a surprins. Dar înțeleptele astea două m-au oprit la timp, ca altfel pom de Craciun făceam din experimentul ăsta, ocazie cu care scăpam și de HTML, că de la nivel -20 nu prea mai poți utiliza bolduri și alte briz-briz-uri. Așa că am lăsat-o și pe asta baltă. Acum urmează mulțumiri organizatoarelor, peste care trec repede că bezele ne facem în particular și pe alte canale. Ele știu că mi-s tare dragi și de-abia aștept să interacționez cu ele pe orice căi. Și mai vreau să mulțumesc cuiva în special, unei persoane foarte dragi care a dat puțină culoare acestui experiment. Sper să se fi recunoscut.