Poem neizbutit

Desi vorbesti doar despre rate, pesteri si ecograf, ai reusit sa construiesti o intreaga lume. Un poem non-virulent dar foarte interesant la nivel de imagine. Are si un ritm destul de bun.

Aș scrie finalul așa:

\"o tăcere și un pepene roșu
tăiate cubulețe
fără sâmburi\"

Frumos.

Nu stiu ce va iesi, ceea ce stiu exact e ca experimentez, ma joc cu poezia si cuvintele. Daca voua va place, asta e bine. Inseamna ca e ceva pe aici, prin fiinta mea. Multumesc de citire si de data asta chiar va mai astept pe la experimentele mele sa-mi spuneti ce e cu ele.
Alma, voi lasa deocamdata asa, desi finalul tau e mai bun. Dar asta al meu seamana mai mult cu mine. Multumesc.

Si mie imi place!
\'Să-mi explici poate de ce măcănitul rațelor nu are ecou\'
Cristiana, macanitul ratei nu mai are ecou de cand i-a construit Ion vestiar cu termopane. Se zice ca ratoii au hotarat asa dupa ce-au citit Viata la tara. Problema e ca nu-mi amintesc de ce nu mai stiu acum ratoii sa citeasca. Habar n-am. Cert e ca lumea se duce de rapa. Dar un lucru e sigur. Nici Ion si nici ratoiul nu s-au plans ca macanitul ratelor nu are ecou. Tocmai tu, Cristiana, sa redeschisi discutia?
st

Ma duce cu gandul in lumea unui copil mare care se duce de la ecograf, tinta spre pepene. Pana si culoarea rosie e tot a unui gand de copil...

A...si personajul Veghei in lanul de secara e tulburat de rate, nu?

Sigrid, multumesc de citire si de gandul frumos, poate mai frumos decat poezia in sine. Ce vrei, sunt un copil, sau asa imi place sa cred.
Sache, iti raspund la celalalt text.