Cristiana Popp

Într-o zi mirosind a combustibil lichid în toate țările străbătute de meridianul 14 mă întreb iar și iar de l-au scos oare din priză pe cel ce le-a fost până mai ieri aproape sfânt. Cumplite

Viață răsturnată târziu la răscruce Rostogolită în praful filelor neștiute, Viață dulceag-amăruie, nu te-ai mai duce În beznă, în cântec, în suflete rupte. Nu mă atinge, te rog cu pana-ți

aștept să mă nasc din încheietura policarului tău precum Atena din tâmpla lui Zeus

Îmi lustruiesc cochilia cu ulei de măsline și sânge de șarpe (vin sărbătorile, trebuie să arăt cât mai bine pentru că lor nu le pasă) o ascund bine printre globuri și acadele zglobii să mă

Am clipe când te-aș iubi ca un prunc cu amintirea poruncii din urmă și a dreptului tău la neiubire Atunci îmi spun că fi-voi hoțul neprins ce fură doar o sutime de dragoste (ca un atlet dintr-o țară

de câte ori închid ochii te văd în ultima ta clipă în casa ta în patul tău pe perna ta curată și blândă ca un copil nou-născut

Mângâierea nopții-i risipită-n seară, Murmură tăcerea vechi îmbrățișări, Te cobori în mine pe cărări de ceară Picurând ca moartea din topite zări. Cu sclipiri de cântec mă îmbii la

Lumeeeeee, vino să vezi cum plouă la mine în balcon! Plouă frumos, cu oțâră de soare (bunica zicea că-s multe fete mari gravide, da’ n-am înțeles niciodată cum or fi ălea fete mari gravide??!!). Mai

Excelența Voastră, prea stimate Vers, Te-aș ruga acuma să-mi revii în pană. (Mă scuzați, pluralul l-am pierdut din mers, Mă grăbesc cam tare, n-am băgat de seamă.) Cum spuneam deunăzi, rugămintea

Atât de singură de parcă S-a prăbușit întregul lut, Visez că stelele încearcă Să ardă bietu-mi așternut. Întreaga mea singurătate Mă zgârie cu strigăt mut, Doar eu în vise și în moarte O

Ploua urât peste o Craiovă aniversară. Nu era chiar ziua potrivită pentru o ieșire. Mi-am amintit, în timp ce deșteptătorul suna din toate rotițele mecanismului său diavolesc, spusa lui Axel Lenn.

un pui de om strângea la piept o jucărie un pui de duh strângea la piept un pui de om povestitorul e un trup de pluș scăpat de mâna tresărită-n somn miroase-a moarte dulce vinovată a versuri

Mă sting Fantomatic și crud, Printre foi mă preling, Nu mă aud. Mai mor Printre clipe ce ard, În ultimul zbor Încă mai cad. Vara plânge iar Tainic și amar, Umbre au rămas - Efemer

Îți simt degetele violete adânc încrustate pe trupul meu aprins. Clipele nopților mele îți poartă numele ca un vaier prelung al neputinței de a fi doar unul. Mirosul tău, sărat ca mările tropicelor

să-ți spun azi de copilul pe care-l păstrez într-o pijama în culoarea alviței de bâlci - am o obsesie pentru roz de-atunci - Nu l-ai strivit cu bocancul acela puțind a benzina, șine de tren și

E o zi taman potrivită pentru a înnebuni fluierai în colțul urechii la primele raze de vânt prea târziu mi se răspunse tocmai acum când secreția lacrimală a stelei a șaptea, a șaptesprezecea, a

aici sub adăpostul pleoapelor trăiești râzând la același banc sec fără prea multă logică aici pe lângă motorul ăsta învechit uit că exiști mi se deformează sufletul de ironie strecurată