Cristiana Popp

Vorbeam despre rațe, peșteri și ecograf (Să-mi explici poate de ce măcănitul rațelor nu are ecou) Încurcasem stupid lungimea de undă cu gândul așternutului nostru (O să-l spăl zilele astea, e

Deșarte zări m-apasă azi urlând, Datoare sunt iubirii mele, moarte... Blestemul Tău, Părinte-l simt curgând Prin nopți pustii, mereu tot mai aproape. Mi-e visul sterp și pântecul

Am discutat cu multi oameni despre romanul \"Desertul tatarilor\" al lui Dino Buzzati. Cineva mi-a spus ca il considera printre primele zece romane ale secolului XX. Si toti acesti oameni au vazut in

Uneori, pe strazi nestiute sau indelung bantuite ma opresc si simt gustul copilariei mele. Micute cioburi ale zilei de azi poarta aroma unor vremuri ce-au trecut fara sa stiu de mine si de ele. Imi

între noi sunt kilometri fără sfârșit de autostradă reparată din banii dumneavoastră o pădure sau două și o tăcere sau două azi nu te sun de la gorjului să-ți spun că ajung și nici tu nu

Stateam cu moartea mea la o mica discutie... Ma privesti cam ciudat, cititor fara voie, E asa cum iti spun, cautam o solutie, Nu prea imi placea, dar aveam amandoua nevoie eu de ea: sa ma

M-am pregătit de înmormântare. Cu nopți sălbatice mi-am îndeplinit priveghiul, cu lacrimi ivorii am spălat trupul iubirii mele ucise, cu buze arse de febră am șters-o și apoi cu ființa mea pârjolită

Strainul albastru ma cheama la el. Blestem de crepuscul ma cauta-n nopti Urland neputinta stramosului mut. Visez nestiuta cum zbor printre morti Gustand din finalul fara-nceput. Din pantec

vroiam să-ți arăt între două zile două nopți doi pași două arderi toată trecerea lumii prin palmele mele mințind ascunzându-mă plângând într-un pântec străin nașterii și toamnelor mute oarbă în

Sub marginea pleoapei Ne zgârie noaptea Un clopot ciobit De biserică slavă Trupului tău Ca vatră aprind O nucă verde În care-ai sădit fără gând Scâncet albastru Sau o tăcere Cuminte și

E mult prea frig si-o cersetoare... E-atata indecenta-n gestul ei De-a sta pe jos, in ger, pe trotuare Si-a-ntinde mana de doi lei. I-am dat cu-n gest pervers si, tainic, M-am prabusit in

Sunt regina păpușilor de pe strada mea matinală joc oină cu ciori roz și dimineața-mi arată degetul mijlociu zâmbindu-mi complice Amanta mea mă cheamă sub reflectoare cortina să ne cadă în cap ca-n

Sunt doar a ta, privește-mă trist! E-atât pustiu în ochii tăi, Iubire și tăgadă. Cu palme reci, cu vis de Christ Mă prăbușesc în tine de mă vrei Și-n moartea-ți de zăpadă. De-ai ști că te

În anul morții tatei s-a uscat trandafirul altoit În anul bunicului s-a uscat caisul cel mai falnic În anul morții bunicii - gutuiul sub care copilăream. I-am tăiat și, mai apoi, rudele

să-mi spui dumneata domnule... Iubit ce găselniță e asta de-i zici-acum dragoste e vreun cal alb cu copita stângă spartă sau o zi transpirată de august târziu? poate e palma mea încolăcindu-ți

Aici e undeva aproape de capătul lumii. Mai sunt două stații scurte de tramvai și, brusc, pământul se termină. Așadar aș putea spune că e capătul tuturor lumilor știute ochiului și pasului

M-am gândit să-mi fac o scurtă descriere înainte să scriu poezia asta... Ce să spun despre mine în afară de banale cuvinte îndelung căutate? eu sunt un învingător ce geme Nu, nu, taie, ce-i asta? Ce

Îmi privesc mâinile cu degete boante - cum ziceai tu - arse de vânt și produse de curățat pe care doar verigheta lucește puțin amintindu-mi că încă mai simt fluturași când îl văd pe omul

E liniște: vecinii au dat divorț și nu se mai bat pentru mașina de spălat, mobila camelia cu vitrină și un copil; motanul l-am îngropat sub cireșul amar din spatele blocului și nu mai miorlăie

E ultima pastilă pe care o port în căptușeala purpurie a pardesiului meu de vară-iarnă și asfințit. Lithiul s-a interzis demult, a fost scos din farmacii și ars în piața publică infamul