Un fel de acasă

Aici e undeva aproape de capătul lumii. Mai sunt două stații scurte de tramvai și, brusc, pământul se termină. Așadar aș putea spune că e capătul tuturor lumilor știute ochiului și pasului meu. Aici lacrima e un fel de pijama cu dungulițe albastre și miros de sintetic și moartea un clip publicitar învechit și anost. Aici câinii mănâncă șerbet de ciocolată și-și tachinează iubitele mușcându-le de urechi. Aici somnul e preambul la o uitare cu miros de pesmet și frunze de laur. Aici tăcerile se depozitează cuminți în cutii de 6 ouă proaspete lângă o floare roșie și un rest de țigară cu filtru. Aici, pe la 5 fără ceva dimineață e atât de singurătate încât nu se aude lumina căzând peste somn. Aici stă o femeie scriind iubitului ei rânduri pe care nu le va citi prea curând.