Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Celui prea-iubit

2 min lectură·
Mediu
Sunt doar a ta, privește-mă trist!
E-atât pustiu în ochii tăi,
Iubire și tăgadă.
Cu palme reci, cu vis de Christ
Mă prăbușesc în tine de mă vrei
Și-n moartea-ți de zăpadă.
De-ai ști că te zăresc pe drum
Pustiu în miez de noapte,
Te simt tăcut în vis târziu,
Dar buza ta cu gust de scrum
Și iz de mere coapte
Se pierde crud în somnul străveziu.
Și nu mă știi, și nu mă simți…
Cât dor îmi e de tine,
Copilul meu cu ochi cărunți
Și vise bizantine.
Cuvântul tău paradoxal și crud
Mă mângâie pe aripă de vers,
Te mai aștept o clipă fără somn
Cu suflet plâns, de sânge ud,
Cu gând absurd și cântec șters,
Ciudat și singur nopții mele domn.
Tăceri prin vorbe rătăcesc,
Doar timpul ondulat și negru
Alai îmi poartă pe cărări de dor.
Amar mă sting și totuși te iubesc,
Că ființa ta din fum de cedru
Mi-atinge pleoap-amețitor.
Magia clipelor prea vechi
Lumini și umbre îmi șoptește.
Te-aștept străină de mă vrei,
Întinde palmele perechi
Spre pieptul meu ce te cerșește,
Cufundă-te în ochii mei.
Nopților de vânt și ploi
Mă închin fără suspine,
Ochii mei te plâng prea goi,
Cât dor îmi e de tine…
Și dor îmi e să te arunci
În visul meu de-o noapte,
Să-mi lași pe buze gust de soc
Și-n pântec zvon de prunci,
Privește-mă din nou și poate
Găsi-vei zbor și plâns și joc…
Atât de-aproape ești, numai un pas
De tine mă desparte și-un abis
Mă leagă azi de mersul tău de rac,
De pana ta de fum, de lacrima din glas,
De gândul răsturnat ce încă nu l-ai zis
Și de sărutul tău cu gust de cozonac.
În seara cu aromă de salcâm
Atingeri tremurate
M-au răstignit păgân,
Am vrut zăgazuri să fărâm,
Să se reverse clipe înghețate
Din gândul meu mult prea bătrân.
Timp trecut și gând amar
Se topesc urlând în mine,
Dac-ai ști, copil stelar,
Cât dor îmi e de tine!
054382
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
333
Citire
2 min
Versuri
60
Actualizat

Cum sa citezi

Cristiana Popp. “Celui prea-iubit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristiana-popp/poezie/68128/celui-prea-iubit

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@madalina-marogaMM
Mădălina Maroga
Brigaela,
Cu riscul sa fiu acuzata de mai stiu eu ce... :) Nu pot sa tac de data asta. Poezia ta mi-a placut enorm!!!
Sper ca imi permiti sa pun - concluzie - rezumat: - De citit!!!
Imi pare rau ca nu pot scrie mai multe acum... Sunt in timpul seviciului si...
Ultima strofa mi-a ramas intiparita in minte.
Te felicit!

Revin sa o mai citesc.

Madim
0
@marius-0007615M
Marius
( ) Atât am putut să spun. A se citi:Îmi place la nebunie!
0
@andrei-horia-gheorghiuAG
Distincție acordată
M-am bucurat să te citesc. Ai uneori versuri pentru care superlativele stau la rând, alteori te pierzi în ceea ce eu numesc „poezisme ieftine”.
Știu că e foarte greu să primești critici la adresa scriiturii fără să le pui la suflet, de aceea nici nu îți pot pretinde asta. Sper doar ca, după o vreme, să revii asupra textului și să-l citești cu alți ochi. Să observi pasajele în care limbajul tău este forțat, nenatural, impus.
Poate că poezia unui text începe acolo unde cineva (autorul) poate fi închipuit vorbind cu altcineva (cititorul, adrisantul) iar versurile curg lin, fără emfază.
Steluța ți-o dau pentru perseverență și pentru câteva imagini foarte reușite, din care amintesc:

Copilul meu cu ochi cărunți
Și vise bizantine.


Să-mi lași pe buze gust de soc
Și-n pântec zvon de prunci,


Atingeri tremurate
M-au răstignit păgân,
Am vrut zăgazuri să fărâm,
Să se reverse clipe înghețate
0
@vasile-munteanuVM
Vasile Munteanu
Poezia - instanțiere a unui moment unic

Poeții, mulți, se zbat în căutarea
Pe care tu nu ai s-o guști vreodată,
La tine, versul este făt, copil, femeie
La tine Viața este-adevărată

Nu, nu ești vie, cum suntem cu toți,
Căci moartea nu te va putea atinge,
Tu ești „copilul” visând „bizantin”
Imperiul care nicicând nu se stinge

„Nopților de vânt și ploi
Mă închin fără suspine,
Ochii mei te plâng prea goi,
Cât dor îmi e de tine…”

Sufletul tău este un loc privilegiat în care se eternizează un moment unic - „Poezia sine”-lui. Prelucrând „lumescul” - cadru, obiect, fenomen - universalul experienței umanității devine o experiență particulară, dar a cărui subiectivitate, tocmai pentru că este absolută, atinge obiectivul, o experiență pe care numai „sufletele alese” o pot atinge, o pot împărtăși sieși și care nu poate să fie împărtășită celoralalți.
Însă Poetul este un „inspirat” și, dovedind acest lucru, tu, Cristiana, reușești „comunicarea” unei stări unice și irepetabile, unei stări pe care unii o vor nega, alții o vor denatura, iar alții o vor înțelege, dar nu o vor crede.
Dar acest lucru nu va face decât să întărească și mai mult ideea că poezia este o stare pe care unii o ating sau nu.

Cu regretul „stării irepetabile”,

un admirator,
0
@cristiana-poppCP
Cristiana Popp
Domnilor, ma bucur ca ati trecut prin sufletul meu.
Atat pot sa va spun: va doresc tuturor sa iubiti asa cum iubeam eu can am scris aceste versuri. Va fi minunat.
0