Poemul e un copil orfan, murdar, care sparge semințe la colțul străzii
Trebuie luat acasă, spălat, educat, trebuie să te lupți cu el să nu mai ceară bani
Să îi schimbi obiceiurile, să-l înveți cum se
pe măsură ce împart trupul cu tine nu mai există să nu furi, să nu ucizi
nu mai există nici fericire, nici moarte, doar un lagăr din carne și oase
unde Dumnezeu nu există și cele zece porunci le
îmi e jenă să scriu în locurile publice
în parcuri, în trenuri
la coadă la pâine, vorba vine
parcă aș avea un picior lipsă
mă târăsc greu afară
nu-mi place să fiu privită
din cauza
Câinii nu mai au miros când trec pe stradă, se opresc din lătrat
Nu mai depistează frica, moartea, tac și vin la gard bucuroși
Asta pentru că în fiecare dimineața la ora 5 mă trezesc să scriu
Și
E mult mai jos când ești copil, cu timpul s-a ridicat de pe suprafața
Corpului așa cum fac aburii din pâine
Cu timpul pâinea s-a uscat și acum trebuie înmuiată să pot mușca
Pe foaia de hârtie e o
Aș păși desculță în camera ta s-ar face brusc întuneric
Ferestrele ar dispărea, ochiul de sticlă prin care aș vedea copiii
Cum bat mingea, trecătorii grăbiți, îngerii la soare, ai fi tu
Lacătele
Celulele încep să se desprindă de corp ușor prin cameră
Și mă îmbrac fără să vreau într-o lumină inexplicabilă
Când îți rostesc numele încet printre buze sar scântei din carne
Mi-e frică să te
Am început să te iubesc, încet, încet, totul părea o naștere ușoară
Nu mai știu cine pe cine plămădea, în fiecare zi puneam pe rând
Mâini, picioare, până când am apărut așa de niciunde, habar
Nu
ți-aș spune minut de minut te iubesc, în fiecare e-mail în loc de iconițe ți-aș spune te iubesc
îmi imaginez cum ai fi așa plin de te iubesc-uri de jos până sus într-o haină strălucitoare
făcută
În drumul spre tine frigul străbate corpul ca o sită care separă iubirea de puroi
Tristețea rămâne în urmă ca un voal de mireasă
Mâinile se întorc la spate luate de vânt, părul se
Dați-mi voie să fiu femeie, să merg la piață și să fac mâncare bărbatului pe care-l iubesc
Dați-mi voie să nasc, să urlu când expulzez sentimente anapoda fără judecăți prealabile
Fără să trag
Crezi că m-aș îndrăgosti de cineva care bea bere la terase, no way
Crezi că m-aș îndrăgosti de cineva în tricou și adidași, no way
Crezi că m-aș îndrăgosti de cineva care înjură și care nu a auzit
De obicei mă pierd când citesc, intru în poveste, iau un scaun și urmăresc
Mișcările personajelor, inimile cum se mută de pe-o parte pe alta
Îmi fac prieteni, îmi fac o familie, e mereu liniște,
Poezia cicatrizează, întreține viața, provoacă prin mijloace stilistice, chimice, alungă sila
Pune în acțiune simțurile, întărește, produce un câmp magnetic în jurul ei, stimulează
Vindecă
Când scrii poezie trebuie să fie întuneric în cameră
Bezna din tine va lumina ca un bec agățat de stern
Într-o liniște pură, oarbă, să ieși tiptil din piele
Să te afunzi în neștire în apa de botez
Undeva pe unul din peroanele Gării de Nord. Așteptam. Într-un fel ciudat, mizeria mă calmează, coșul de gunoi arhiplin, lângă el tot felul de lucruri care nu mai foloseau la nimic. Și eu am în mine
Deasupra ta e un amestec de poezie și miez de pâine caldă, ceva care ține de foame
Sunt opere de artă, mișună peștii prin aer, cobrele dansează, iarba crește
Așa dintr-o dată, sub palmele mele e un
Aș putea face din iubire o carte best-seller și s-ar numi fără îndoială
Cartea fără trup sau Cartea cu trupul gol, când aș atinge prima pagină
Aș simți nevoia acută să plec din casă, să vreau să-mi
Undeva în mine este o periferie, un fel de cimitir al iubirilor
Aici arunc amintiri, întâmplări triste, toate se scurg de la sine
Firesc, fără niciun efort, o groapă de gunoi care s-a format
Fără
Înainte de a citi poemul vreau să-ți spun că tot timpul cât nu am fost împreună
Ți-am ascultat melodiile, m-am îmbrăcat în cămașa ta, fumam cu degetele ca tine
Te imitam în lipsă, încercarea de a
E bine să urci cât mai puțin în iubire, e bine să nu zăbovești
Să furi repede ce ai de furat și să pleci, coborârea e mult mai grea
Unii nu mai văd pământul niciodată, rămân sclavi într-o piele
Poate
În foaia albă
Aici aș vrea să-mi ascund trupul, cuvintele
Aici unde soarele nu răsare nici cât să lumineze
O noapte de dragoste
Prin corpul meu trec turme de reni
Vietăți specifice
Sunt și oameni fericiți care prind păsări din zbor
Desfăcuți la piele merg cu aerul direct în piept
Ca și cum la prima respirație ar inhala un munte
Cu pietre cu tot și tot ușori ar rămâne
Ei
În ultimul timp oamenii m-au tot întrebat, unde e?
Și m-am prefăcut că nu înțeleg și le spuneam
La mine nu a nins, la mine e soare, un soare prăpădit
Pe colțul din dreapta al foii, zâmbeau și