Poezie
Oare de ce?
2 min lectură·
Mediu
ți-aș spune minut de minut te iubesc, în fiecare e-mail în loc de iconițe ți-aș spune te iubesc
îmi imaginez cum ai fi așa plin de te iubesc-uri de jos până sus într-o haină strălucitoare
făcută dintr-un material expulzat chiar din gura mea, ca un păianjen care face o plasă
din stomacul lui sau poate ca un alt rând de piele, o carapace protectoare împotriva hoților, a bolilor
dacă ai fi lovit din greșeală pe stradă nu ai simți nimic, ai fi protejat la maximum de tot ce înseamnă
pericol, ai putea levita, nu ți-ai mai simți mâinile, picioarele, ar fi atât de ușoare
încât te-ai ridica deasupra trecătorilor, ai vedea prin ei, prin clădiri, ai preveni
toate maladiile, incertitudinile, ai putea aprinde focul cu privirea, oamenii ar fi furnici
grăbiți, haotici, fojgăila lor ți-ar da o senzație neplăcută de mâncărime chiar dacă ei nu te ating
te-ai ridica și mai mult deasupra orașului, până când aș veni și eu, ca un fel de fereastră
la casa ta, ca un fel de ochi, am sta pe cladiri împreună până la apusul soarelui
inima ta s-ar întorce după mine ca un nou născut să-mi caute laptele
ne-am topi unul în altul de incandescența întunericului, a iubirii, dimineața spațiul geografic ar fi altul
ne-am trezi în altă lume, unde cutremurele se produc la nivelul pielii, nu ar mai fi pământ
nici ape, oameni nici atât, ar fi un loc ar fericirii supreme, păsări cu penaj multicolor ne-ar ciugului
din palme, fascicule de raze ne-ar ieși din piept în loc de degete, lumina ar fi o mână
care ne-ar ține lipiți, lipiți în lungi călătorii, din când în când mi-ai facea cu ochiul: uite planeta Pământ
mai ții minte, aici ne-am cunoscut, unde din când în când se spune: La mulți ani!
oare de ce?
024.913
0
La multi ani, Carmen!